Energie

Preţul gazelor româneşti pe bursă a depăşit 101 lei pe MWh în luna mai, ajungând la cotaţii istorice

Preţul gazelor de producţie internă a avut o medie de 101,24 lei pe MWh pe bursă în luna mai, ceea ce reprezintă un record istoric pentru gazele româneşti, potrivit datelor Bursei Române de Mărfuri, citate de Agerpres.

OUG 114/2018 – aprobată în decembrie 2018 – a fixat la 68 de lei pe MWh, pentru următorii trei ani, preţul pentru întreaga producţie internă de gaze naturale. OUG 19/2019 – aprobată în martie 2019 – a modificat această prevedere, lăsând la preţ fix doar cantităţile de gaze destinate consumatorilor casnici şi termocentralelor, începând cu data de 1 mai.

Acest lucru a dus la creşterea preţului gazelor de producţie internă care se tranzacţionează pe bursă şi care este destinat agenţilor economici.

Astfel, dacă în 2018, preţul gazelor româneşti a avut o medie de 79 de lei pe MWh, în ianuarie acest an a ajuns la 92 de lei pe MWh, în februarie şi martie a avut o medie de 90 de lei pe MWh, apoi a urcat la 95,86 de lei pe MWh în luna aprilie (după OUG 19/2019) şi la 101,24 lei pe MWh în mai.

Aceasta în condiţiile în care lunile aprilie şi mai sunt caracterizate de un consum şi de preţuri scăzute pe această piaţă. Spre comparaţie, în luna mai 2018, preţul gazelor de producţie internă era de 74 de lei pe MWh, iar, în mai 2017, de 70 de lei.

Totodată, începând cu luna aprilie, preţul gazelor de producţie internă a devenit mai mare decât cel de import, deşi până acum era mai mic.

Astfel, la bursa de gaze de la Viena, indicele CEGH Front Month Index pentru luna mai 2019 a fost echivalentul a 81,56 de lei pe MWh, cu 20% mai mic decât cel al gazelor româneşti.

Tot spre comparaţie, anul trecut, în luna mai, preţul la Viena era 93 de lei pe MWh, cu 20% mai mare, faţă de 74 de lei la Bucureşti. În 2017, la Viena gazele se tranzacţionau cu 76 de lei pe MWh în luna mai, cu 8% mai mult decât cotaţia de 70 de lei pe MWh a gazului românesc.

De la 1 iulie, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie a decis ieftinirea cu 5% în medie a gazelor pentru consumatorii casnici.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

7 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

7 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

7 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

8 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

8 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More