Energie

Preţul petrolului, cel mai ridicat nivel din ultimele 11 luni, după ce Arabia Saudită şi-a redus producţia

Preţul petrolului a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din februarie 2020, după ce Arabia Saudită a fost de acord să-şi reducă producţia mai mult decât se estima, chiar dacă luni grupul OPEC+, compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători, precum Rusia, nu a reuşit să ajungă la un compromis, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna martie a urcat cu aproape 1%, la 54,09 dolari, cel mai ridicat nivel din 6 februarie 2020, după ce marţi a înregistrat o creştere cu 4,9%.

La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotaţia barilului de petrol ”light sweet crude” cu livrare în luna februarie a urcat la 50,24 dolari, de asemenea cel mai ridicat nivel din 26 februarie 2020, apoi a scăzut sub 50 de dolari. Marţi, cotaţia barilului de petrol ”light sweet crude” a crescut cu 4,6%.

Arabia Saudită, cel mai mare exportator global de ţiţei, a fost de acord marţi, după discuţiile din cadrul OPEC+, să facă reduceri suplimentare voluntare ale producţiei, de un milion de barili pe petrol pe zi (bpd) în februarie şi martie.

În condiţiile extinderii pandemiei de coronavirus (COVID-19) şi înăspririi restricţiilor, cererea de ţiţei scade, iar producătorii încearcă să sprijine preţurile prin reducerea producţiei.

Rusia şi Kazahstanul îşi vor majora producţia cu 75.000 de barili pe petrol pe zi în februarie şi 75.000 bpd în martie, conform negocierilor dintre Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători.

Luni, ministrul Energiei din Arabia Saudită, prinţul Abdulaziz bin Salman, a declarat că OPEC+ ar trebui să dea dovadă de prudenţă, în pofida unui context în general optimist de pe piaţă, întrucât cererea pentru combustibili rămâne fragilă şi este posibil să apară noi tulpini de coronavirus.

Divergenţele dintre Arabia Saudită şi Rusia, cei doi lideri de facto ai OPEC+, reflectă priorităţile diferite ale celor două state. Autorităţile de la Riad sunt îngrijorate să nu afecteze revenirea pieţei petroliere, în timp ce Moscova nu vrea să ofere rivalilor spaţiul necesar pentru o majorare a producţiei.

Începând din luna ianuarie 2017, ţările din OPEC+ au redus producţia pentru a susţine preţurile şi a diminua supra-oferta, iar la mijlocul anului trecut au adoptat o reducere record a producţiei cu 9,7 milioane barili pe zi, în contextul în care pandemia de COVID-19 a afectat cererea de benzină şi combustibil pentru avioane.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

5 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

5 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

7 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

7 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

8 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More