Update articol:

Preţurile energiei scad în Europa, în perspectiva intervenţiei Comisiei Europene

bec energie Sursa Pixabay

Preţurile energiei în Europa au scăzut marţi, în urma indiciilor că regiunea accelerează eforturile de a atenua o criză care ameninţă să provoace recesiune, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

În Germania, contractele futures de energie pentru anul viitor au scăzut cu 26%, în timp ce în Ţările de Jos preţul gazelor naturale a înregistrat un declin de 11%. Ambele contracte au scăzut şi luni, după creşterea record de săptămâna trecută.

Preţurile au fost extrem de volatile în ultimele zile, din cauza nivelului redus al tranzacţiilor şi a sporirii incertitudinilor. Gazprom urmează să suspende livrările de gaze către Germania prin gazoductul Nord Stream, în perioada 31 august – 2 septembrie, pentru lucrări de mentenanţă.

Uniunea Europeană se pregăteşte să intervină rapid pentru a atenua creşterea costurilor cu energia, care alimentează inflaţia şi sporeşte riscul recesiunii. Şi capacităţile de stocare a gazelor din regiune se umplu rapid, sporind şansele ca Europa să treacă de această iarnă, fiind bine aprovizionată.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să discute despre reformarea pieţei energiei. Luni, şeful CE a anunţat că blocul comunitar caută să dezvolte un instrument care să elimine legăturile dintre preţurile la gaze şi electricitate şi a declarat că trebuie luate urgent măsuri pentru a stopa costurile ridicate.

“Orice decizie privind plafonarea preţurilor energiei va limita profitabilitatea generării de energie din arderea gazului natural, ceea ce ar putea duce la o scădere a cererii. Ţinând cont de incertitudini şi de nivelul limitat al lichidităţii pe piaţă, preţurile vor fluctua probabil semnificativ”, a apreciat Warren Patterson, de la ING Groep NV.

Riscurile în Europa rămân ridicate. Gazprom a informat Engie în legătură cu reducerea livrărilor de gaze, începând de marţi, din cauza dezacordului dintre părţi privind aplicarea unor contracte.

BVB | Știri BVB
AAGES S.A. (AAG) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 26-30 ianuarie 2026

IAR SA Brasov (IARV) (02/02/2026)

Modificare calendar financiar 2026

CARBOCHIM S.A. (CBC) (02/02/2026)

Convocare AGAO 24 Februarie 2026_Versiune limba engleza

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/02/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.01.2026

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (02/02/2026)

Notificare - rascumparare actiuni 26.01.2026-30.01.2026 si incheierea etapei 2