Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCurtea Constituțională a României urmează să discute, miercuri, o cerere de anulare a turului al doilea al alegerilor prezidențiale, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.
Potrivit calendarului electoral, în termen de cel mult 3 zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 20 mai, ora 24:00, se pot formula cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală. Pot contesta partidele și candidații care au participat la alegeri, printr-o cerere temeinic motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.
Până joi, BEC înaintează CCR dosarul cu rezultatele finale din turul doi al alegerilor prezidențiale. După primirea dosarului și soluționarea cererilor de anulare a scrutinului pentru fraudă electorală, instanța constituțională validează alegerile și publică rezultatul în Monitorul Oficial.
Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…
Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…
Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…
Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei, Lin Jingzhen, este anchetat pentru o presupusă încălcare a legii…
Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…
Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…
This website uses cookies.
Read More