Update articol:

Prezidenţiale2025/ Antonescu, despre decizia CA Ploieşti: E o chestiune ce se tranşează în justiţie; nu sunt deloc abătut de la calea campaniei

Candidatul Alianţei ”România Înainte” la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat joi, în contextul deciziei Curţii de Apel Ploieşti privind alegerile din 2024, că nu este ”deloc tulburat sau abătut de la calea campaniei” şi se pregăteşte pentru scrutinul din 4 mai.

”Sigur că e surprinzătoare, sigur că e o ştire şi se va discuta ceva vreme despre ea. Eu ştiam, ca profan în materie juridică, ştiam că totuşi hotărârile Curţii Constituţionale sunt inatacabile. Dar nu sunt eu cel care trebuie să mă pronunţ. Presupun că va exista un recurs, cred că s-a şi făcut deja un atac, un recurs, cred că se pronunţă Înalta Curte şi este o chestiune care se tranşează în justiţie şi numai în justiţie. Oricum, eu nu sunt deloc tulburat sau abătut de la calea comunicării, campaniei. Ţin, deocamdată, ca fiind în vigoare calendarul alegerilor şi mă pregătesc pentru ele”, a spus Crin Antonescu la Antena 3 CNN.

Un judecător de la Curtea de Apel Ploieşti a admis o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale.

”Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare”, potrivit minutei deciziei, precizează Agerpres.

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025