Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, întrebat fiind ce asigurări oferă candidatura sa pentru consolidarea statului de drept şi independenţei justiţiei, că atributul de “procesoman”, cu care a fost etichetat de-a lungul timpului, ar trebui să reprezinte o “garanţie” în acest sens.
“Calificativul de procesoman cred că e o garanţie suficientă. Eu cred că nu poate să existe dezvoltare şi creştere fără să ai un fundament solid, iar fundamentul acela este justiţia. Eu sunt cineva care cunoaşte bine sistemul de justiţie. Trebuie să ne uităm la marea corupţie, la timpul de soluţionare în instanţe, la Inspecţia Judiciară, la procesele de promovare în interiorul sistemului de justiţie. Avem oameni competenţi în interiorul sistemului de justiţie. Sunt cineva, care, având expertiza asta, ştie să evalueze oamenii. Trebuie să umblăm puţin la mecanisme. Sunt foarte optimist că putem să punem totul pe o bază solidă”, a spus edilul general, prezent marţi la Summitul Romanian Business Leaders, potrivit Agerpres.
În altă ordine de idei, Nicuşor Dan a declarat că statul trebuie să gestioneze domenii precum învăţământul, sănătatea sau justiţia, dar să lase mediul privat “cât mai liber să se dezvolte”, în condiţiile în care activitatea acestuia este foarte importantă pentru economia naţională.
“Bineînţeles, acolo unde există un interes strategic – de exemplu, în următorii ani o să fie o uriaşă competiţie pe inteligenţa artificială – acolo trebuie să sprijine. Dar atât”, a afirmat el.
În vederea diminuării deficitului bugetar, edilul general a apreciat că sunt necesare: combaterea marii evaziuni fiscale, accesarea fondurilor europene, limitarea cheltuielilor statului şi analiza situaţiei companiilor de stat.
“Noi, la PMB, am închis 20 de companii. (…) Am închis aceste 20 de companii cu 5.000 de oameni. Şi ne-am echilibrat financiar”, a spus el.
Candidatul independent a pledat de asemenea pentru atragerea investiţiilor străine, menţionând că în zona iniţiativelor de acest tip salariile sunt mai mari.
“Noi avem nişte avantaje competitive. În primul rând, avem un potenţial energetic pe care putem să îl folosim. Apoi suntem o ţară mare. Suntem o piaţă mare. Apoi – mai puţin oarecare turbulenţe pe care le-am avut în ultimele luni – România a fost mult timp o ţară stabilă. Faptul că România şi-a dublat PIB-ul în zece ani cred că este un argument foarte bun. Trebuie doar să stabilizăm politic şi sunt sigur că o să continue să vină investiţii străine în România”, a menţionat Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan a mai apreciat că România a “beneficiat” de pe urma prezenţei sale în Uniunea Europeană. El a remarcat că ţara noastră a avut o politică externă “predictibilă”, dar a subliniat că România “trebuie să fie prezentă” în discuţiile cu privire la competitivitate.
El a mai precizat că în prezent România “nu are viziune” în mai multe “domenii cheie”, deoarece a lipsit dialogul între profesionişti şi clasa politică.
“Eu am mare încredere în România, am mare încredere în mediul privat. Ţara asta are un uriaş potenţial, dat în special de oameni. Un uriaş potenţial dat de românii care trăiesc azi în diaspora. Totul este să facem alegerea înţeleaptă peste două săptămâni. Asta e tot şi pe mai departe lucrurile vor fi, în opinia mea, foarte clare. Avem potenţialul acesta”, a spus el.