Politica

Prezidenţiale2025/ Simion spune că Ponta ”a minţit’ că a mers să îl ”scoată” din R. Moldova la solicitarea unor ”structuri”

Liderul AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat, vineri, că Victor Ponta, contracandidatul său, a “minţit” când a afirmat că a mers să îl “scoată” din Republica Moldova pentru că l-au “rugat nişte structuri româneşti”.

“A minţit, la fel cum a minţit când a vorbit despre inundaţiile de la Dinescu, de la Cetate (n.r. Mircea Dinescu). Eu am fost de nenumărate ori interzis în Republica Moldova, pentru activitatea mea unionistă, pentru activitatea mea românească (…). Aceste interdicţii le-am primit, prima oară când am fost arestat în 2009 de către Vladimir Voronin, şi ultima oară de Igor Dodon, prorusul Igor Dodon. Aşa că cei care încearcă în această campanie electorală să învârtă aceleaşi marote cu agenţi ruşi, să se mai gândească, că nu o să funcţioneze”, a declarat Simion, la o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Cât priveşte alegerile prezidenţiale, el a spus că nu mai este posibilă o nouă anulare a acestora, pentru că sistemul “a eşuat, nu au motivele necesare”.

“Nu cred că este posibilă o nouă anulare a alegerilor. Sistemul a eşuat, sistemul şi-a arătat faţa hâdă, suntem dincolo de capitolul unei democraţii funcţionale sau în curs de a deveni funcţională, suntem un regim hibrid. (…) Am avut în toată activitatea mea publică o prestaţie transparentă, am lămurit fiecare capitol din acţiunile pe care le-am făcut public, nu am servit niciodată vreun alt stat, fie el din vest sau din est. Acea încercare de înscenare a lor cu agenţii ruşi a eşuat încă de anul trecut, când au primit o scrisoare oficială din partea guvernului – care, de multe ori, a fost mai important decât Guvernul României – , din partea guvernului Ucrainei şi s-a demonstrat că activitatea mea în Ucraina a fost strict pentru a apăra românii din Transcarpatia, din Cernăuţi şi din Odesa (…) Nu, nu vor anula şi aceste alegeri”, a mai afirmat liderul AUR.

Întrebat cum comentează faptul că nu primeşte în campanie un semnal public de susţinere din partea lui Călin Georgescu, George Simion a spus că se află în contact permanent cu acesta.

“Noi suntem în contact permanent cu domnul Călin Georgescu, va veni şi momentul în care Toma necredinciosul să audă nişte vorbe celebre”, a răspuns Simion.

Articole recente

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

4 minute ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind guvernanța corporativă – respinsă

Moțiunea de cenzură "Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!' a fost respinsă, duminică,…

2 ore ago

Parlament-moţiune de cenzură/Grindeanu: Românii nu ne-au ales pentru a flutura demisia pentru ping-pong politic; nu ne lăsăm şantajaţi

Preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu a afirmat, duminică, în Plenul Parlamentului, că PSD nu…

3 ore ago

Grecia/ Fraudarea ajutoarelor agricole europene, “o problemă cronică” (premierul grec)

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a afirmat duminica aceasta că fraudarea ajutoarelor agricole europene constituie "o…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More