International

Prigojin a înregistrat o societate în regiunea din Belarus unde mercenarii Wagner şi-au stabilit baza

Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a înregistrat o societate comercială în Belarus, ţara unde combatanţii acestei grupări s-au stabilit după rebeliunea armată eşuată lansată împotriva conducerii militare ruse în iunie, potrivit Agerpres.

Prigojin a înregistrat astfel în Belarus o companie denumită “Concord Manegement and Consulting”, al cărei obiect declarat de activitate este sectorul imobiliar, potrivit portalului Reform.by, relatează sâmbătă agenţia EFE. Compania a fost înregistrată în regiunea Moghiliov, învecinată cu Rusia şi unde se află noua bază a efectivelor Wagner.

Grupul Concord al lui Prigojin, întreprinzător care a făcut o avere din serviciile de catering oferite Kremlinului şi Ministerului rus al Apărării, desfăşoară afaceri în diverse domenii.

În virtutea acordului mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko şi care a pus capăt revoltei armate din 23-24 iunie, Prigojin a acceptat să se stabilească în Belarus, în timp ce luptătorii Wagner au trebuit să aleagă între venirea împreună cu el în această ţară, intrarea în rândul trupelor regulate ale armatei ruse sau revenirea la casele lor. Deşi căzut în dizgraţie după marşul pornit asupra Moscovei, Prigojin a avut ulterior o întâlnire cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin.

După mai multe săptămâni de incertitudine, Ministerul belarus al Apărării a anunţat pe 14 iulie sosirea primelor coloane de combatanţi Wagner. Apoi, pe 19 iulie, Prigojin a publicat din Belarus o înregistrare video în care salută venirea luptătorilor săi, pe care i-a asigurat că se vor putea întoarce în Africa, unde gruparea Wagner are contracte, dar nu a exclus în viitor o revenire a lor pe frontul din Ucraina.

Combatanţii Wagner care vor rămâne în Belarus urmează să transforme armata acestei ţări în “a doua din lume”, a susţinut Prigojin, asigurând că, dacă va fi nevoie, vor participa direct la apărarea acestei ţări.

În ziua următoare, armata belarusă a anunţat desfăşurarea unor exerciţii comune cu gruparea Wagner în apropierea graniţei cu Polonia, ţară care a reacţionat imediat prin trimiterea de unităţi militare în zonă.

În Belarus se află în prezent câteva mii de combatanţi Wagner, dar Prigojin afirmă că numărul acestora va ajunge în curând la 10.000. Potrivit liderului grupării, aceasta are în prezent circa 25.000 de mercenari “teferi şi sănătoşi”, cărora li se adaugă cei răniţi pe frontul ucrainean şi care după recuperare vor fi din nou apţi de luptă.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

2 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

2 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

4 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More