Categories: Fără categorie

Prima ambarcaţiune 100% electrică, proiectată să cureţe apele României de gunoaie, lansată la apă de Ziua Mediului

Prima ambarcaţiune 100% electrică, cu zero emisii, care colectează deşeuri din apă a fost pusă în mişcare, sâmbătă, de Ziua Mediului, într-o acţiune de ecologizare a lacului Tărlung – Săcele, din judeţul Braşov, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

“România ar avea nevoie de o zi a mediului în fiecare zi, până când toate deşeurile ar ajunge la reciclare şi nu în apele ţării, în păduri sau în alte zone naturale. Dacă fiecare dintre noi am avea grijă de fiecare deşeu pe care îl producem, mediul înconjurător ar fi cu mult mai apărat de efectele nocive ale plasticului şi ale altor deşeuri. Am lansat astăzi în premieră în România şi în Europa o ambarcaţiune 100% electrică destinată colectării deşeurilor din apele României. Aceasta aduce inovaţie în sprijinul protecţiei mediului şi este, fără îndoială, de mare ajutor în ecologizarea cu zero emisii a lacurilor. Schimbarea mentalităţilor este la fel de importantă ca tehnologia şi doar cele două ne vor duce spre oraşe şi peisaje curate şi plăcute ochiului”, a declarat ministrul Barna Tanczos.

Alături de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, la eveniment a participat directorul general al Administraţiei Naţionale “Apele Române”, Laszlo Barabas, precum şi reprezentanţi ai asociaţiei Act For Tomorrow şi ai Kaufland România. Anul acesta, tema aleasă pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Mediului este “Restaurarea ecosistemelor”.

“Observăm o creştere a prezenţei deşeurilor, în special macroplastice, în cursurile de apă, în lacuri naturale şi de acumulare şi în apele costiere şi marine, iar acest lucru are un impact major asupra activităţii de management al apelor. Zilnic, echipele de la Apele Române din toată ţara acţionează pentru a păstra apele curate. De asemenea, în ultimele trei luni, la nivel naţional, echipele de inspectori ai Apelor Române au efectuat peste 2000 de controale şi au dat amenzi de peste 300.000 de mii de lei. Mai mult de jumătate din acestea au fost aplicate autorităţilor locale pentru salubrizare necorespunzătoare sau identificarea unor depozite de deşeuri necontrolate în diverse localităţi”, a subliniat directorul general al Administraţiei Naţionale “Apele Române”, Laszlo Barabas, potrivit Agerpres.

Ambarcaţiunea, denumită Ebisu, după zeul japonez considerat proiectorul apelor, este compusă dintr-un motor electric, alimentat cu energie din baterii model Tesla 3. Noutatea constă în încărcarea directă de la panourile solare, care îi conferă independenţă deplină în procesul de colectare a deşeurilor. Ebisu poate colecta deşeuri de tip plastic, metal, sticlă, textile, cu o lăţime de până la 80 cm, care sunt sortate şi ulterior merg spre reciclare.

”Am proiectat aceasta ambarcaţiune unică la nivel European, de la zero, 100% în România. Ambarcaţiunea este electrică, cu zero emisii de carbon, acest element fiind un aspect care o diferenţiază de alte ambarcaţiuni existente în Europa. Ebisu este un pas înainte în termeni de inovaţie adusă în acest sector şi contribuie substanţial la plasarea României pe harta ţărilor europene ce se implică activ în lupta pentru un mediu mai curat şi mai sănătos”, a concluzionat Andrei Coşuleanu, fondator Act for Tomorrow.

Acţiunile de ecologizare vor continua pe parcursul întregului an 2021, fiind planificate cel puţin 8 intervenţii rapide în zone cu acumulări semnificative de deşeuri. Sunt vizate atât lacuri, cât şi cursurile marilor râuri din România şi afluenţii acestora- Prut, Olt, Argeş, Mureş etc.

Ebisu are la bază un catamaran adaptat pentru colectarea deşeurilor din apă. Cu un motor de 18 kw şi cu o baterie de 40kv, Ebisu se alătură ambarcaţiunilor din lume cu rol de a colecta deşeurilor din ape. Ambarcaţiunea a fost proiectată de o echipă din România, iar întregul ansamblu a fost realizat în ţara noastră. Elementele de noutate sunt bateriile model Tesla 3, acestea fiind unele dintre cele mai performante din lume.

Ambarcaţiunea face parte din programul Acţionăm pentru Ape (cu misiunea de a proteja apele din România de poluare), dezvoltat de Asociaţia Act for Tomorrow, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Apele Române şi Kaufland România.

Acumularea Săcele are rol principal în alimentarea cu apă a municipiului Braşov, a oraşului Săcele şi a localităţilor limitrofe, cu un debit de 2050 l/s. În acest moment, lucrarea asigură necesarul de apă pentru 600.000 de locuitori, care se confruntă de mulţi ani cu problema accesului la apă potabilă. Amplasamentul lucrării se află pe râul Tărlung, afluentul Râului Negru. Barajul este de pământ şi din materiale locale cu nucleu de argilă, cu înălţimea de 50 de metri, lungimea la coronament fiind de 766 de metri. Acesta este cel mai mare lac de acumulare împrejmuit din ţară, cu o suprafaţă de 145 de hectare.

Articole recente

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

54 de minute ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

o oră ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

2 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

3 ore ago

Nicușor Dan spune că vizita în SUA ar putea fi la începutul anului viitor: Trebuie pregătită foarte bine

Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că vizita sa oficială în Statele Unite ale Americii…

3 ore ago

Economia Germaniei în stagnare în semestrul I; după doi ani de ajustare, economia Germaniei va reveni pe creștere începând cu 2025 (Andrei Rădulescu)

de Andrei Rădulescu Destatis a publicat astăzi estimările preliminare cu privire la evoluția economiei Germaniei…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More