International

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, îşi cere scuze după ce i-a comparat pe hispanici cu “tacos”

Prima Doamnă a SUA, Jill Biden, şi-a cerut scuze marţi după ce a folosit o formulare neinspirată prin care i-a comparat pe hispanici cu “tacos”, mâncarea mexicană, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Prima Doamnă îşi cere scuze, cuvintele sale doreau doar să exprime admiraţia şi dragostea sa sinceră pentru comunitatea latino”, a explicat pe Twitter purtătorul de cuvânt a Primei Doamne a SUA, Michael LaRosa.

Într-un discurs susţinut luni în Texas, soţia preşedintelui american a lăudat “diversitatea” populaţiei americane de origine hispanică, “la fel de diferită ca ‘bodegas’ din Bronx, la fel de frumoasă ca florile din Miami, la fel de unică precum ‘tacos’ de la micul dejun în San Antonio”.

Pe lângă comparaţia cu “tacos” (mâncare tradiţională mexicană care constă din mici tortilla pe bază de porumb sau grâu, în care se pun diverse umpluturi şi care se pliază apoi, pentru a fi mâncate cu mâna, n.r.), care a stârnit imediat reacţii de respingere, Jill Biden a pronunţat greşit şi cuvântul “bodegas”.

“Nu suntem tacos”, a reacţionat Asociaţia Naţională a Jurnaliştilor Hispanici, cu sediul la Washington. “Nu ne reduceţi la stereotipuri”, a adăugat asociaţia.

Numeroşi deputaţi conservatori au criticat-o pe Jill Biden, apreciind că mass-media progresiste s-ar fi dezlănţuit dacă o astfel de gafă ar fi venit din tabăra republicană.

“Nu este de mirare că hispanicii fug din Partidul Democrat!”, a comentat Andy Biggs, deputat din statul Arizona.

Deplasarea lui Jill Biden în Texas avea ca obiectiv curtarea electoratului hispanic, tradiţional o componentă importantă a votului democrat. În decursul unui an, sprijinul pentru Joe Biden a scăzut de la 55% la 26% printre alegătorii de origine hispanică, potrivit unui recent sondaj Quinnipiac.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

9 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

9 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

10 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

10 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

10 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More