International

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, interesată de proiecte de cooperare cu Israelul în domeniul sănătăţii

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, aflată luni într-o vizită în Israel, şi-a exprimat interesul faţă de noi proiecte de cooperare între cele două ţări în sectorul sănătăţii, informează dpa, potrivit Agerpres.

O cooperare necesară în special în domeniul sănătăţii mintale, a afirmat Zelenska, potrivit biroului preşedintelui israelian Isaac Herzog.

Soţia preşedintelui Volodimir Zelenski a venit în Israel la invitaţia soţiei preşedintelui Herzog, Michal.

“Sper că putem crea noi programe în colaborare cu experţii noştri din Ucraina şi experţii dumneavoastră din Israel pentru a consolida sistemul nostru de sănătate, în special în domeniul sănătăţii mintale”, a spus Olena Zelenska în timpul unei vizite comune la Centrul Medical Sheba aflat în apropiere de Tel Aviv.

“Avem nevoie de programe care să susţină sănătatea mintală şi să ajute la reabilitarea cetăţenilor răniţi, inclusiv copii, adulţi şi persoane în vârstă. Sistemul nostru de sănătate nu poate face faţă singur”, a adăugat soţia preşedintelui ucrainean.

Profesorul Yitshak Kreiss, director general al Centrului Medical Sheba, a remarcat:”Angajamentul neclintit al spitalului de a acorda asistenţă şi de a încuraja speranţa fără limite, cu cunoştinţele şi experienţa personalului nostru, va ajuta la construirea unui viitor mai sigur şi mai luminos. Acesta este spiritul Sheba şi spiritul întregului stat Israel. Vă dorim dumneavoastră şi întregii Ucraine o viaţă bună şi paşnică”.

“Suntem foarte încântaţi că aţi venit aici pentru a vedea tratamentul special pentru copii. Israelul este foarte mândru şi dorim să împărtăşim cunoştinţele, infrastructura şi facilităţile noastre medicale excelente cu cei care au nevoie din întreaga lume”, a adăugat Michal Herzog.

Olena Zelenska a vizitat departamentul dedicat copiilor şi o unitate de traumatologie şi s-a întâlnit cu pacienţi israelieni care se luptau cu paralizia. De la începutul războiului pe scară largă al Rusiei în Ucraina anul trecut, mai mulţi soldaţi ucraineni răniţi au fost trataţi în Israel, iar unii au primit proteze.

Articole recente

Ministrul italian afirmă că nivelurile de stocare a gazelor sunt excelente în Italia și Europa; Italia nu este pregătită să demoleze centralele electrice pe cărbune

Gilberto Pichetto Fratin, ministrul italian al Energiei, a afirmat că nivelurile de stocare a gazelor…

51 de minute ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

57 de minute ago

Microsoft avertizează asupra unor probleme de serviciu, după întreruperea cablurilor submarine din Marea Roșie

Mai multe cabluri submarine de fibră optică din Marea Roșie au suferit întreruperi simultane pe…

o oră ago

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

3 ore ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More