Afaceri

Prima zi de grevă generală la Electroaparataj Târgovişte

Sindicaliştii de la Electroaparataj Târgovişte (ELJ), producător de aparate electrice controlat de fondul de investiţii Broadhurst, au declanşat în această dimineaţă greva generală, pe termen nelimitat, potrivit Cartel Alfa, după ce, săptămâna trecută, sindicaliştii au organizat o grevă de avertisment.

Sindicatul Valahia susţine într-un comunicat de presă: „Principalele revendicări ale salariaţilor sunt: creşterea salariului minim pentru muncitorul calificat cu 20% peste salariul minim la nivel naţional, introducerea unei grile de salarizare cu 6 trepte şi implementarea unui Regulament de promovare, acordarea alimentaţiei de protecţie sub formă de carne de pui, pentru lucrătorii din hala de producţie, acordarea unui spor de 15% pentru lucrătorii care lucrează în condiţii grele de muncă, acordarea sporului de vechime în muncă între 5 – 25%, folosirea fondului social pentru decontarea abonamentelor pentru mijloacele de transport în comun sau subvenţionarea biletelor de odihnă şi tratament cu 1400 lei/salariat/an, plăti compensatorii în caz de disponibilizare, prima Paşte/Crăciun 650 lei, prima de vacanţă – 1.200 lei, tichete de masă de 15 lei/zi. (…)

Patronatul SC Electroaparataj SA a refuzat constant şi cu consecvenţă să aibă un dialog real cu Sindicatul Valahia. (…) Modalitatea aleasă de conducerea societăţii de a înlocui dialogul cu verificarea camerelor de luat vederi  şi pedepsirea exemplară a grevistilor pentru presupuse abateri disciplinare în timpul programului de lucru  este regretabilă şi făcută cu rea-credinţă. Sindicatul Valahia va contesta în instanţă toate sancţiunile dispuse de conducerea societăţii, care au ca scop nedeclarat determinarea salariaţilor să renunţe la grevă”. 

 
 

 

 

 

 

 

 

 

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

4 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

5 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

5 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

6 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More