Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: facebook.com
Municipiul București informează investitorii că a finalizat emisiunea și plasamentul unui număr de 55.500 obligațiuni cu o valoare nominală totală de 555.000.000 RON, denominate în RON, emise în formă dematerializată prin înscriere în cont, negarantate, neconvertibile, cu o rată anuală fixă a dobânzii de 8,90% și o scadență de 7 ani (respectiv 25 aprilie 2030), potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucuresti.
Obligațiunile au fost vândute în România investitorilor calificați, astfel cum sunt definiţi în art. 2 lit. e) din Regulamentul (UE) 2017/1129 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau al admiterii de valori mobiliare la tranzacționare pe o piață reglementată, și de abrogare a Directivei 2003/71/CE („Regulamentul privind Prospectul”), (“Plasamentul”).
Plasamentul a fost realizat de asocierea formată din Banca Comercială Română S.A., BRD – Groupe Societe Generale S.A. și Raiffeisen Bank S.A în temeiul excepției de la aplicarea Regulamentului privind Prospectul conform art.1 (2) (b) din Regulamentul privind Prospectul.
Plasamentul a avut loc în data de 20 – 21 aprilie 2023 (bookbuilding), tranzacția a avut loc în data de 21 aprilie 2023 iar decontarea s-a realizat în cursul zilei de astăzi, 25 aprilie 2023.
Emitentul va întreprinde în perioada imediat următoare demersurile necesare pentru admiterea Obligațiunilor la tranzacționare pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că emiterea obligaţiunilor municipale ale Primăriei Capitalei a fost “un succes” şi că a fost subscrisă suma de 790 milioane lei, cu 40% mai mult decât valoarea obligaţiunilor emise.
“Emiterea obligaţiunilor municipale ale Primăriei Capitalei a fost un succes, la fel ca anul trecut. A fost subscrisă suma de 790 milioane lei, cu 40% mai mult decât valoarea obligaţiunilor emise, 555 milioane lei. Mulţumesc pentru încredere băncilor, fondurilor de pensii şi societăţilor de asigurare care au subscris”, a scris edilul general, pe Facebook.
El a menţionat că sumele atrase vor fi utilizate pentru refinanţarea împrumutului contractat în anul 2020 de la BERD, care refinanţa un împrumut scadent contractat în 2005.
“Băncile comerciale nu au subscris la momentul respectiv, din cauza situaţiei financiare instabile a Municipalităţii. Împrumutul BERD a salvat Municipalitatea de la faliment. Decontarea tranzacţiei a avut loc astăzi. Interesul investitorilor pentru emisiunea de obligaţiuni municipale dovedeşte încă o dată că am reuşit să recăpătăm încrederea pieţei financiare”, precizează Nicuşor Dan.
Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…
Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…
Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…
Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…
This website uses cookies.
Read More