Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook
Primăria Capitalei, prin Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, va construi un pod pietonal în Parcul Regele Mihai I, potrivit unui comunicat al PMB.
Primarul General, Nicușor Dan a declarat: ”Am semnat autorizația de construire a unui pod pietonal mobil lângă podul de cale ferată din Parcul Regele Mihai I pentru traversarea lacului Herăstrău.
Podul va asigura deplasarea în siguranţă a vizitatorilor şi a ambarcaţiunilor de agrement care vor putea trece atât pe sub podul pietonal, cât și pe sub podul C.F.
În prezent, în apropierea podului de cale ferată, există amenajată o pasarelă provizorie din elemente metalice închiriată de la Ministerul Apărării Naţionale, însă aceasta blochează deplasarea ambarcaţiunilor pe sub podul CF.
În perioada următoare, ALPAB va demara procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția lucrărilor.
Valoarea totală a investiției este de 2.246.644,72 lei cu TVA inclus, iar durata de realizare a investiției este de 2 luni pentru proiectare și 8 luni pentru execuție.”
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More