Categories: Fără categorie

Primarul din Roșia Montană: Includerea în patrimoniul UNESCO „este defavorabilă și pentru comunitate, și pentru țară”

Decizia UNESCO de a include Roșia Montană în patrimoniul mondial nu aduce beneficii nici pentru locuitori, nici pentru țară, spune Eugen Furdui, primarul din Roșia Montană, potrivit digi24.ro.

Declarația vine după ce peisajul cultural minier Roșia Montană a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Decizia a fost luată marți, prin consens, de Comitetul Patrimoniului Mondial.

„Cu siguranță, în momentul de față, e o decizie defavorabilă pentru comunitate și pentru țară. Dar aceasta este realitatea, nu ne putem opune. Beneficii, în momentul acesta, nu va aduce comunității, decât greutăți, adică obligativități în plus, în ceea ce privește reconstruirea și renovarea unui imobil”, a spus Furdui.

Aceasta în condițiile în care localitatea a fost grav afectată de inundații și multe case sunt avariate, a adăugat primarul.

„Așa cum a fost propus acest perimetru, nu aduce beneficii nici pentru comunitate, nici pentru țară. Să nu uităm că se blochează pe termen mediu și lung cea mai mare resursă de aur din Europa, care este Roșia Montană”, a adăugat el.

Furdui spune că decizia este defavorabilă pentru comunitate pentru că restaurarea și modernizarea oricărui imobil inclus în patrimoniul UNESCO „necesită avize speciale și birocrație”.

„Oamenii de aici nu sunt bogați, oamenii din mediul rural au fost obișnuiți să-și repare imobilul cum au putut”, a adăugat el.

„Alte beneficii, în afară de a facilita vizitarea sitului Roșia Montană, nu le vedem în momentul de față”, a mai spus Furdui.

El a spus că va cere fonduri de la autorități în acest sens.

Primarul adaugă că mare parte din comunitate nu-și dorea introducerea în patrimoniul UNESCO, așa cum a fost făcut proiectul, și că ar fi trebuit incluse doar siturile istorice.

Articole recente

FMI se aşteaptă la o creştere graduală a economiei României şi la reducerea inflaţiei până la finalul lui 2026

Economia României ar urma să crească gradual, pe fondul necesarei consolidări fiscale, care este esenţială…

2 ore ago

Schimbări importante la impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport – majorări semnificative și facilități eliminate 

Diana Coroabă, Partener PwC România, Ana Maria Iordache, Partener D&B David și Baias, Anca Lungeanu, Senior Manager…

2 ore ago

Luxul scapă, salamul plătește: Noua strategie ANAF împotriva firmelor din România

Noua conducere ANAF a început în forță. Doar că forța asta s-a prăbușit spectaculos într-o…

3 ore ago

Ziua Gazistului – Respect pentru tradiție, încredere în viitor

În fiecare an, a doua zi de vineri din luna septembrie, consacrată ca Ziua Gazistului,…

3 ore ago

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More