Afaceri

Primarul Radu Mihaiu (Sector 2): Chioşcurile de la metrou erau amplasate ilegal

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a fost prezent, miercuri, la staţia de metrou Ştefan cel Mare, unde a început desfiinţarea chioşcurilor, el declarând că acestea nu au autorizaţie de construire şi îngreunează ieşirea în caz de incendiu.

“Nu există nicio autorizaţie de construire dată nici de Sectorul 2, nici de Capitală, nici de nimeni, drept urmare, aceste construcţii sunt amplasate ilegal în Sectorul 2. Înţeleg şi există un raport al Metrorex că îngreunează inclusiv ieşirea în caz de incendiu şi aseară Poliţia Locală a suspendat activitatea acestor agenţi economici şi, de asemenea, am dat o dispoziţie pentru desfiinţarea lucrărilor construite ilegal”, a spus Radu Mihaiu.

 

Potrivit acestuia, citat de Agerpres, administrarea acestor spaţii este în sarcina Metrorex, însă fiind domeniul public al statului, Poliţia Locală poate sprijini instituţiile statului pentru eliberarea construcţiilor amplasate ilegal.

“În acest moment, din punctul nostru de vedere, administrarea acestor spaţii este a Metrorex. Înţeleg că o societate, am vorbit mai devreme cu un administrator al Sindomet, dacă nu mă înşel, care spunea că au contract. Înţelegerea mea este că acest contract este expirat (…) Aceste construcţii nu au autorizaţie de construire şi sunt un real pericol în ceea ce priveşte evacuarea la incendiu”, a subliniat Radu Mihaiu.

El a menţionat că, dacă proprietarii nu-şi iau marfa, ea va fi ridicată şi transportată într-o locaţie unde să fie în siguranţă, de unde va putea fi recuperată.

“Eu sper să finalizăm astăzi, depinde cum ne mişcăm şi cu evacuarea mărfii. Cred că astăzi se finalizează la staţia de metrou Ştefan cel Mare, posibil şi Pipera şi mă aştept ca, până la finalul săptămânii, să eliberăm şi Piaţa Iancului, acestea fiind singurele trei staţii de metrou din Sectorul 2 unde există construcţii amplasate ilegal”, a precizat Radu Mihaiu.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

3 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

3 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

3 ore ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

3 ore ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More