Afaceri

Primul hotel dintr-un aeroport în România: Apex deschide Hilton Garden Inn, o investiție de 19 milioane de euro

Apex Alliance Hotel Management a deschis sâmbătă primul hotel din România amplasat chiar în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă. Hilton Garden Inn Bucharest Airport dispune de 218 camere și se adresează în special segmentului business, personalului companiilor aeriene ce operează pe Aeroportul Henri Coandă, fiind totodată o soluție pentru pasagerii cu zboruri anulate sau întârziate. Managementul companiei estimează un grad de ocupare mediu de 70%.

Cu o investiție de 19 milioane de euro, investitorul lituanian Apex Alliance Hotel Management continuă, în parteneriat cu firma de consultanță Optim Project Management, seria unităților hoteliere deschise în România, prin Hilton Garden Inn Bucharest Airport, aflat la o distanță de doar 150 de metri de terminalul Plecări al Aeroportului Internațional Henri Coandă.

Hilton Garden Inn Bucharest Airport dispune de 5 săli de conferință cu o suprafață totală de 225 de metri pătrați, ce pot fi compartimentate în funcție de necesități. În plus, camerele sunt dotate cu birouri, scaune ergonomice și wi-fi care să asigure un mediu de lucru confortabil și eficient pentru clienții din zona business.

Durata medie a șederii în cadrul hotelului Hilton Garden Inn Bucharest Airport este estimată la o noapte de cazare, iar gradul de ocupare la 65-70%, cu mențiunea că specificul hotelului este de a primi solicitări de rezervări same day, gradul de ocupare fiind influențat in mod direct de dinamica zborurilor de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Prețurile pornesc de la un tarif promoțional de 69 de euro/cameră, urmând ca acestea să se înscrie în linia pieței.

Ritmul rezervărilor precum și strategia tarifară pot varia considerabil de la o zi la alta, acestea fiind influențate de dinamica pieței, evenimente precum festivalurile internaționale, congresele, competițiile sportive. Există deja numeroase  solicitări pentru anul 2020, care se înscriu în linia calendarului de evenimente de amploare internațională, a mai precizat Anca Mădălina Cristea, General Manager.

Hilton Garden Inn Bucharest Airport inaugurează odată cu deschiderea hotelului și restaurantul Wright Flyer, care va avea o capacitate de 126 de locuri și va oferi servicii complete – mic dejun, prânz și cină, precum și room service.

Hotelul mai dispune de un serviciu self laundry, de un magazin deschis 24/7, precum și de o parcare subterană, disponibilă contra-cost.

Articole recente

Indicii americani S&P 500 şi Nasdaq ating noi maxime record după datele privind inflaţia din SUA; acţiunile Oracle urcă spectaculos – actualizare

Actualizare  Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…

30 de minute ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

40 de minute ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

41 de minute ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

3 ore ago

Proiectul Neptun Deep a atras noi cumpărători înainte de debutul livrărilor de gaze în 2027

Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, care urmează să devină cel mai mare proiect de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More