International

Primul proces penal împotriva lui Donald Trump va avea loc începând cu 25 martie la New York

Donald Trump a fost notificat joi că va trebui să compară începând cu 25 martie la New York într-un dosar privind “cumpărarea tăcerii” într-o presupusă relaţie cu o actriţă de filme porno. Astfel, el va deveni deveni primul fost preşedinte din istoria SUA ce va fi judecat într-un proces penal, informează joi AFP, potrivit Agerpres.

“Vrem termene limită”, a declarat marele favorit al republicanilor pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, la sosirea lui în faţa palatului de justiţie din Manhattan. “Cum te poţi prezenta în alegeri dacă stai într-un tribunal?”, a continuat Trump. “Acesta este doar un mod de a-mi provoca probleme în timpul alegerilor”, a denunţat fostul preşedinte american, care îi acuză în mod regulat pe judecători că sunt de partea democraţilor.

Judecătorul Juan Merchan de la tribunalul din New York a respins joi cererile lui Donald Trump pentru anularea urmăririlor în acest dosar, după cum ar fi dorit magnatul republican, care a denunţat o “ingerinţă electorală” în prezidenţialele din noiembrie.

În acelaşi timp, un judecător din Georgia a început să audieze joi o cerere a avocaţilor lui Donald Trump care cereau respingerea acuzaţiilor de ingerinţă electorală aduse fostului preşedinte, reproşând procuroarei însărcinate cu acest dosar că a întreţinut o relaţie amoroasă cu un jurist pe care ea îl angajase pentru a lucra asupra acestui caz.

Deocamdată, aceste dosare şi numeroase altele ce îl vizează pe Donald Trump nu au afectat creditul de care acesta se bucură din partea militanţilor republicani şi el a câştigat la mare distanţă primele două alegeri primare din partidul său pentru învestitura în alegerile prezidenţiale din noiembrie, în statele Iowa şi New Hampshire.

În vârstă de 77 de ani, Donald Trump a făcut chiar din tribunale tribune politice. Favoritul republicanilor a profitat de fiecare dintre venirile sale la tribunal pentru a se descrie, fără dovezi, drept o victimă a maşinaţiunilor juridice orchestrate de procurori şi judecători, aflaţi, potrivit lui, în solda taberei democrate. Iar problemele lui cu justiţia i-au permis să strângă milioane de dolari de la militanţi ai săi.

Articole recente

De la preluarea mandatului, Donald Trump a cumpărat obligaţiuni în valoare de peste 100 de milioane de dolari

Preşedintele SUA, Donald Trump, a cumpărat obligaţiuni corporative, statale şi municipale cu o valoare de…

22 de minute ago

Impact raportează venituri de 35,3 milioane euro, în semestrul I, mai mari cu 79%, și profit net de 9,1 milioane euro

IMPACT Developer & Contractor a obținut venituri de 35,3 milioane de euro, în semestrul I,…

28 de minute ago

Lavrov: Discuţiile despre garanţiile de securitate pentru Ucraina fără Rusia nu duc nicăieri

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri că orice discuţie asupra garanţiilor de…

2 ore ago

DNSC: Fraudă de tip ”investiții rapide” în care este folosită imaginea președintelui României, circulă în prezent pe internet

O fraudă de tip "investiţii rapide", în care este utilizată fraudulos imaginea preşedintelui României, circulă…

2 ore ago

Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne schimbăm fundamental atitudinea în atragerea de investiţii străine; avem nevoie de reguli clare şi echilibrate

România trebuie să îşi schimbe atitudinea în atragerea de investiţii străine şi este nevoie de…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More