Justitie

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat de către poliţişti într-un resort din Malta – surse

Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică pentru News.ro.

Faţă de acesta urmează să se deruleze procedurile specifice, au adăugat sursele citate.

Pe 6 aprilie, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis, referitor la mandatul european de arestare pe numele lui Paul-Philippe de România, că instanţa din Franţa respins definitiv predarea acestuia către autorităţile din ţara noastră, invocând compunerea nelegală a completului de judecată din România. „Mai exact, faptul că unul dintre judecători nu ar fi depus jurământul la învestirea în funcţie”, potrivit MJ. Deşi procurorul de caz de la Parchetul francez a declarat recurs, el nu a motivat în termen calea de atac şi, prin urmare, a fost decăzut din termen, iar hotărârea primei instanţe a rămas definitivă.

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat, joi, despre extrădarea Prinţului Paul din România, din Franţa, că nu are încă niciun răspuns de la omologul francez legat de situaţia acestuia, a cărui predare a fost respinsă definitiv de justiţia franceză din cauza unui viciu de procedură. „Mă aştept ca domnul ministru să poată întreba sistemul ce s-a întâmplat în acea speţă”, a adăugat Gorghiu.

Pe 17 mai 2023, Ministerul Justiţiei a prezentat o situaţie a persoanelor căutate sau date în urmărire pentru executarea unor pedepse dispuse de instanţele din România, precum şi ţările în care acestea se află şi stadiul procedurilor desfăşurate pentru a fi aduse în ţară. Astfel, potrivit situaţiei prezentate de către reprezentanţii MJ, Prinţul Paul este urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de Curtea de Apel Braşov la 18.12.2020 pentru executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, complicitate la abuz în serviciu – pagubă: 9.523.769 euro.

Prinţul Paul Phillipe al României a fost localizat pe teritoriul Franţei, procedura fiind în curs ,autorităţile franceze au solicitat sentinţa de condamnare – fond şi apel – tradusă în limba franceză, condiţii de detenţie şi alte informaţii legate de desfăşurarea procesului penal –  după o scurtă perioadă în care a fost deţinut în arest preventiv de CA Paris, a fost liberat pe cauţiune.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

o oră ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

o oră ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

o oră ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

5 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More