Update articol:

Pro Agro: Solicităm distribuirea, de urgență, a sumelor reprezentând despăgubiri pentru secetă, în caz contrar cerem demisia Guvernului

Ionel ARION – Președinte PRO AGRO Ionel ARION – Președinte PRO AGRO

Fermierii reuniți în Federația Națională Pro Agro solicită distribuirea, de urgență, a sumelor reprezentând despăgubiri pentru secetă, așa cum au fost promise fermierilor, în caz contrar aceștia cer demisia Guvernului condus de Ludovic Orban.

Președintele Pro Agro Ionel Arion a transmis: “În condițiile în care aflăm că Guvernul a decis să redirecționeze fondurile pentru fermierii afectați de secetă, deși aceste fonduri au fost promise de către Primul Ministru Ludovic Orban, fermierii, prin intermediul Federației PRO AGRO solicită demisia echipei guvernamentale.

Deși aceste fonduri au fost acceptate de către Comisia Europeană și au fost promise de către Guvern la întâlnirea din data de 2 Iulie, impactul sever al secetei fiind unul extrem, fermierii aflându-se în imposibilitatea de a continua activitatea, din parcurgerea documentelor publicate de Ministerul Finanțelor ca fundamentare pentru rectificarea bugetară constatăm că sumele destinate despăgubirilor au fost redirecționate.

Considerăm, în aceste condiții, că fermierii au fost mințiți de către guvernanți, într-o
perioadă extrem de dificilă pentru aceștia, riscul insolvenței sectorului vegetal fiind unul crescut, sectorul fiind de importanță strategică pentru securitatea alimentară a României.

Considerăm că în acest moment sectorul vegetal al agriculturii românești a fost abandonat de către guvernanți, chiar dacă acest sector susține toate celelalte sectoare de activitate și chiar dacă este cel mai vulnerabil sector de activitate în fața schimbărilor climatice.

Solicităm distribuirea, de urgență, a sumelor reprezentând despăgubiri pentru secetă așa cum au fost stabilite în mod inițial, în cuantumurile stabilite inițial, așa cum au fost promise fermierilor, în caz contrar solicităm demisia Guvernului condus de Ludovic Orban”.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (17/11/2025)

Noul Cod de guvernanta corporativa si Politica de dividend

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (17/11/2025)

Retragere de la candidatura pentru functia de membru in CR

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (17/11/2025)

Inregistrarea modificarii Actului Constitutiv la Oficiul Registrului Comertului

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (17/11/2025)

Disponibilitate vot online prin eVOTE pentru AGOA din 20 noiembrie 2025

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (17/11/2025)

Reluare tranzactionare - ora 16:00 - conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala) - Decizie ASF nr. 1101/17.11.2025 - aprobare document oferta publica de cumparare actiuni TRANSI