Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzOlaf Scholz . Sursa foto: twitter.com/olafscholz
Problema surselor de energie din Europa s-a aflat marţi în centrul dialogului de la Berlin între cancelarul german Olaf Scholz şi noul premier sloven Robert Golob, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Soluţiile la restricţionarea gazelor naturale ca urmare a războiului din Ucraina trebuie să apară “din interiorul comunităţii”, a apreciat Golob în prima sa vizită în străinătate de la preluarea mandatului de prim-ministru, în mai anul acesta.
Fostul om de afaceri a afirmat că trebuie stimulate puternic construcţiile de conducte de gaz şi linii electrice în Europa. “Astfel putem conecta vântul din nord cu soarele din sud şi putem crea un sistem foarte puternic şi stabil, un sistem European unificat”, a spus el.
Scholz a declarat că dialogul cu Golob a fost “foarte detaliat” în privinţa rolului energiei eoliene şi solare în Germania şi Slovenia.
Alianţa Nord-Atlantică este implicată de facto în războiul împotriva Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt…
La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…
Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…
O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…
Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…
6 din 10 români cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie,…
This website uses cookies.
Read More