International

Procuratura Republicii Moldova: Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc, suspendată de autorităţile elene

Extrădarea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova a fost suspendată, astfel că acesta nu va fi extrădat la 25 septembrie, aşa cum fusese anunţat anterior, a informat miercuri Procuratura Generală a Republicii Moldova, citând o decizie în acest sens adoptată în cursul aceleiaşi zile de Ministerul Justiţiei al Greciei, care nu a indicat motivele suspendării, transmite Moldpres.

Procuratura Generală a Republicii Moldova a informat într-un comunicat de presă că a fost notificată despre decizia autorităţilor elene prin canalele Interpol.

De asemenea, Procuratura Generală a amintit că, din momentul reţinerii la 22 iulie 2025 a lui Vladimir Plahotniuc pe teritoriul Republicii Elene, instituţia a întreprins toate acţiunile necesare şi prevăzute de tratatele internaţionale aplicabile, pentru aducerea acestuia în Republica Moldova în vederea tragerii la răspundere penală pentru infracţiunile comise.

Autorităţile elene au examinat solicitările şi, luând în consideraţie toate circumstanţele cauzelor, au admis extrădarea lui Vladimir Plahotniuc pe toate cererile de extrădare înaintate de Republica Moldova, notează Moldpres.

Oligarhul fugar urma să fie predat zilele acestea autorităţilor din R. Moldova.

Premierul Dorin Recean a avut o primă reacţie, afirmând că autorităţile vor investiga “cum a reuşit infractorul să-şi împiedice extrădarea”.

“Chiar dacă el speră că după alegeri Moldova va cădea pe mâna Rusiei şi el va putea veni acasă liber, instituţiile trebuie să-l aducă acasă în cătuşe. Şi noi – cetăţenii acestei ţări – trebuie să ne asigurăm că toţi sunt aduşi în faţa justiţiei şi că acest proces nu este oprit”, a declarat Dorin Recean.

Articole recente

Procuratura Republicii Moldova: Extrădarea lui Vladimir Plahotniuc, suspendată de autorităţile elene

Extrădarea oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc în Republica Moldova a fost suspendată, astfel că acesta nu…

o oră ago

Kazahstanul a reluat exporturile de petrol prin conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan

Kazahstanul a reluat în 13 septembrie livrările de petrol via conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), a anunţat…

o oră ago

Regnier (Comisia Europeană):Ţările din mecanismul de apărare SAFE vor avea aceeaşi rată a dobânzii atractivă

Comisia Europeană a acordat sumele privind mecanismul de apărare SAFE pe baza solicitărilor statelor membre…

o oră ago

Ministrul Energiei negociază cu Comisia Europeană păstrarea centralelor pe cărbune active în sistemul energetic din România

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat miercuri că a purtat 'negocieri intense' la Comisia Europeană…

o oră ago

Rezerva Federală aprobă o reducere cu un sfert de punct procentual a ratei dobânzii și prevede încă două scăderi în acest an

Rezerva Federală a aprobat miercuri o reducere  mult așteptată a ratei dobânzii și a semnalat…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More