Justitie

Procurorii DIICOT au reţinut trei inculpați, în dosarul Azilul Groazei din Mureş – banii destinați îngrijirii persoanelor vătămate erau folosiți în beneficiul membrilor grupării 

La data de 28.07.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, în dosarul Azilul Groazei din Mureş.

Persoanele reținute sunt administratorul azilului, președintele asociației care deține cele două cămine cu probleme din Mureș, și încă un angajat de la azilul respectiv.

S-a reținut că, în anul 2020, inculpații au constituit un grup infracțional, în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, urmărind astfel obținerea unor foloase patrimoniale de pe urma exploatării unor victime, persoane vârstnice ori cu dizabilități, prin încasarea, sub paravanul unei asociații, a sumelor de bani provenite de la DGASPC ori de la aparținători.

Banii destinați îngrijirii persoanelor vătămate, au fost folosiți cu preponderență în beneficiul membrilor grupării.

Persoanele vârstnice ori  cu dizabilități, internate în locațiile gestionate de asociație, au fost supuse unor tratamente inumane și degradante, prin exercitarea unor acte de agresiune fizică și psihică, privare de libertate , neadministrarea tratamentului medical adecvat , lipsa îngrijirii și asigurarea igienei.

La data de 27.07.2023, au fost  identificate cinci persoane vătămate, toate cu dizabilități, aflate în subsolul unei clădiri aparținând asociației, cazate în condiții improprii, printre materiale de construcții, cu  saltele așezate direct pe podea.

În aceeași clădire, într-o încăpere de aproximativ 3 metri pătrați, au fost identificate alte două victime, în stare avansată de degradare fizică și în imposibilitatea de a comunica. Până la acest moment au fost identificate 56 de persoane, cazate în spațiile asociației, majoritatea aflate în evidența DGASPC Maramureș și Covasna.

În cursul acestei zilei, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalul Mureș, cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Mureș. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

DNA a anunţat ieri că a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu licențierea/supravegherea activității unui centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități din județul Mureș.

În data de 27 iulie, Centrul de Resurse Juridice a efectuat o vizită de monitorizare neanunțată la Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min din localitatea Bărdești, județul Mureș. CRJ a anunţat: “Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazați în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcție, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilități grave care zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele, care nu se puteau apăra și nu puteau cere ajutor (nonverbale și incapabile a se deplasa). Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriție (piele și os), cu leziuni la nivelul șoldului, acoperită de muște, mirosind puternic a fecale. O altă persoană din subsol era acoperită de fecale și sânge la nivelul feței și al mâinilor. Celelalte 2 persoane nu se puteau mișca și nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele. La orele 13:30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgență ajutor la 112. Până la sosirea echipajelor de poliție și salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa și ieșise din acel spațiu, la parterul imobilului. După aproximativ 4 ore, la sugestia unui rezident și pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, am mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanță, pe care era un afiș pe care scria Materiale de construcții. Am solicitat deschiderea ușii și am constatat că dincolo de aceasta mai era câteva încăperi în care am găsit alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 m2, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spațiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau așezate cărămizi. Am continuat dialogul cu ceilalți beneficiari, unii dintre aceștia menționând că au fost legați, amenințați, bătuți de către personalul și conducerea centrului, prezentând leziuni specifice legării la nivelul mâinilor”.

 

 

 

Articole recente

INVL Renewable Energy Fund I primește o nouă finanțare din partea Kommunalkredit pentru proiecte fotovoltaice în România

INVL Renewable Energy Fund I, un fond de investiții în proiecte de energie regenerabilă, administrat…

o oră ago

Investițiile ENGIE Romania au depășit 2 miliarde euro, în cei 20 de ani de activitate

Investițiile ENGIE Romania au depășit 2 miliarde euro, în cei 20 de ani de activitate,…

o oră ago

Consiliul Concurenței anunță că a autorizat condiționat preluarea Telekom Romania Mobile Communications de către Vodafone și a unor active ale companiei de către Digi România

Consiliul Concurenței a autorizat cu condiții tranzacțiile prin care Vodafone România S.A. intenționează să preia…

o oră ago

Consiliul Concurenței aprobă condiționat achiziția Telekom România Mobile Communications

Consiliul Concurenței a emis recent aprobarea pentru achiziția Telekom România Mobile Communications de către Vodafone…

2 ore ago

Donald Trump o acuză pe Beyoncé că a primit din partea democraţilor 11 milioane de dolari pentru a o susţine pe Kamala Harris și cere să fie acţionată în instanţă

Preşedintele american Donald Trump îşi continuă atacurile asupra personalităţilor publice care au susţinut-o pe Kalama…

3 ore ago

Bilete de tren mai scumpe pentru anumite distanţe, în urma majorării TVA din 1 august (proiect)

Ministerul Transporturilor propune modificarea tarifelor pentru transportul feroviar de călători în contextul majorării cotei de…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More