Justitie

Procurorii DNA au descins cu mascații la Primăria Capitalei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins în această dimineață la Primăria Capitalei, condusă de Nicușor Dan, potrivit Antena 3.

Din primele informații, procurorii verifică anumite angajări fictive din cadrul Primăriei.

Procurorii DNA au mai făcut şi în ianuarie percheziţii la Primăria Capitalei şi la două instituţii din subordinea municipalităţii, într-un dosar privind săvârşirea unor fapte de corupţie. Primarul Nicușor Dan a confirmat că este un dosar legat de departamentul de resurse umane.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2020 – 2021. În cursul zilei de 20 ianuarie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare la 3 instituţii publice situate în municipiul Bucureşti. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, a transmis , DNA într-un comunicat de presă, în ianuarie 2021.

La acea vreme, Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a spus: „Fac o percheziţie. (…) Au ajuns la mine la birou. Mi-au spus că vor să facă o percheziţie. Am spus Bineînţeles. Eu trebuie să plec la o conferinţă de presă. Mi-au spus ceva legat de resurse umane, dar pentru că pregăteam lucrurile pe care urma să vi le spun, o să discut cu ei când mă întorc. Au venit la mine – eu fiind şeful instituţiei – ca să îmi spună că au un mandat de a ridica documente”.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

8 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

8 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

10 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

10 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

11 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More