Categories: Fără categorie

Procurorii DNA vor fi pregătiţi de FBI în tehnici şi metode speciale de investigaţii

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Voineag, a avut o întrevedere, la sediul instituţiei, cu Monika A. Wasiewicz, ataşatul legal al Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti.

Conform unui comunicat al DNA, discuţiile au vizat continuarea şi extinderea cooperării dintre cele două instituţii.

“Pentru ca DNA să îşi îndeplinească misiunea de combatere a corupţiei la nivel înalt, un punct central al viziunii manageriale îl reprezintă utilizarea eficientă a resurselor organizaţiei în vederea atingerii potenţialului de performanţă al acesteia. În realizarea acestui obiectiv, FBI va acorda sprijin direcţiei prin intermediul unor programe de pregătire profesională privind utilizarea tehnicilor şi metodelor speciale de investigaţii, precum şi a tehnologiilor inovatoare”, arată DNA.

De asemenea, în cadrul anchetelor penale, cele două instituţii vor continua să se sprijine reciproc în activitatea de cooperare judiciară internaţională, în conformitate cu prevederile Tratatului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999.

În cadrul întrevederii, procurorul-şef al DNA a subliniat faptul că fenomenul corupţiei afectează dezvoltarea societăţii româneşti în toate domeniile sale: economic, social, politic, ceea ce poate conduce, printre alte, la scăderea încrederii publice în democraţie şi la îndepărtarea de valorile europene şi Nord-Atlantice, potrivit Agerpres.

Articole recente

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

4 minute ago

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

3 ore ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

5 ore ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More