Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzProcurorii din regiunea italiană Piemont (nord) au anunţat luni că au dispus sechestrarea unui lot de 393.600 de doze de vaccin de la AstraZeneca, în urma decesului unui bărbat căruia i-a fost administrat o doză din acest lot, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Decizia constituie o nouă lovitură pentru imaginea acestui vaccin în Italia şi va provoca întârzieri în campania de imunizare contra COVID-19 lansată de guvern.
Autorităţile regionale din Piemont au suspendat duminică utilizarea lotului cu indicativul ABV5811, după ce Sandro Tognatti, un profesor de muzică în vârstă de 57 de ani, s-a simţit rău şi a decedat în circumstanţe încă neelucidate.
Magistraţii din Sicilia ordonaseră sechestrarea unui alt lot de la AstraZeneca săptămâna trecută, după moartea subită a doi bărbaţi care fuseseră vaccinaţi recent.
Guvernul italian a afirmat că nu există dovada vreunei legături între aceste decese şi vaccinuri, şi a permis ca administrarea serului de la AstraZeneca să continue.
Tognatti, care a primit vaccinul sâmbătă după-amiază, a dezvoltat o stare febrilă în cursul nopţii şi s-a simţit rău şi duminică dimineaţă, a declarat soţia sa pentru presa italiană. A fost chemată o ambulanţă, însă bărbatul a murit la scurt timp după aceea.
‘De aceea, este important să ne asigurăm că administrarea în continuare a vaccinului pe întreg teritoriul ţării nu conduce la alte consecinţe (nocive sau fatale) … până când vom fi complet siguri că decesul (lui Tognatti) nu poate fi atribuit inoculării sus-menţionate’, a precizat procuroarea Teresa Angela Camelio.
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…
Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…
Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…
După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…
Rusia a cerut joi Poloniei să îşi reconsidere decizia de a închide graniţa cu Belarus,…
This website uses cookies.
Read More