International

Procurorii sud-coreeni cer o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru şeful Samsung

Procurorii sud-coreeni au cerut luni condamnarea preşedintelui grupului Samsung Electronics Co., Lee Jae-yong, la o pedeapsă de cinci ani de închisoare, în recursul pe care l-au formulat la o decizie anterioară a unui tribunal care l-a achitat pe Lee Jae-yong într-un dosar privind fuziunea controversată a două subsidiare Samsung, transmite Reuters.

În luna septembrie 2020, Lee Jae-yong a fost trimis în judecată pentru fraudă şi manipularea bursei în legătură cu fuziunea din 2015 a două subsidiare Samsung, Cheil Industries Inc. şi Samsung C&T Corp. Această fuziune i-a permis lui Lee Jae-yong să îşi consolideze controlul asupra Samsung C&T, compania holding care controlează grupul Samsung.

În acest dosar, în luna februarie a acestui an, Lee Jae-yong a fost declarat nevinovat de către un tribunal districtual din Seul, însă procurorii au făcut recurs la această decizie.

“Ceea ce acuzatul a distrus, în acest dosar, este încrederea în justiţia economiei noastre şi valorile constituţionale care stau la baza pieţei de capital”, susţin procurorii, care adaugă că Lee Jae-yong i-a înşelat pe acţionarii Samsung pentru că le-a spus că fuziunea celor două subsidiare este în interes naţional. Procurorii au mai spus că achitarea lui Lee ar deschide calea pentru ca acţionarii majoritari să deruleze fuziuni, în interesul lor, prin utilizarea unor metode ilegale, potrivit Agerpres.

Lee şi alţi foşti directori au fost acuzaţi că au instrumentat fuziunea dintre Cheil Industries Inc. şi Samsung C&T Corp. într-o modalitate care a prejudiciat interesele acţionarilor minoritari. Conform termenilor, trei acţiuni Samsung C&T au fost oferite pentru o singură acţiune Cheil Industries Inc. Graţie participaţiei sale de 23,2% la Cheil, Lee Jae-yong şi-a sporit controlul asupra Samsung C&T în urma fuziunii.

Acest recurs al procurorilor vine într-un moment în care se înmulţesc semnele de întrebare cu privire la capacitatea lui Lee Jae-yong de a conduce Samsung, cel mai mare producător mondial de smartphone-uri şi cipuri de memorie, care se confruntă cu o diminuare a profiturilor şi a cotaţiei acţiunilor.

Jay Y. Lee este nepotul fondatorului grupului Samsung şi moştenitorul acestui adevărat “imperiu”. Samsung este de departe cel mai important ‘chaebol’, marile conglomerate industriale care domină cea de a 12-a economie mondială. Cifra de afaceri globală a Samsung reprezintă o cincime din Produsul Intern Brut sud-coreean şi în consecinţă Samsung are o importantă crucială pentru economia Coreei de Sud.

Articole recente

Trump declară că este pregătit pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă duminica aceasta că ar avea în…

5 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul cu măsuri fiscale – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!'…

6 ore ago

Bolojan: România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării, dacă nu facem acest efort de reforme profunde

România nu poate fi repusă pe calea dezvoltării și nu poate evita complicațiile bugetare, dacă…

7 ore ago

OPEC+ este de acord cu o nouă creștere a producției de petrol în octombrie pentru a recâștiga cota de piață

OPEC+ a convenit să crească și mai mult producția de petrol în octombrie, pe măsură…

7 ore ago

Moțiunea de cenzură la proiectul privind reforma instituțiilor autonome – respinsă

Moțiunea de cenzură intitulată 'Guvernul mimează reforma - ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More