International

Procurorul general al SUA: FBI ar fi putut acţiona cu rea credinţă în investigaţia referitoare la Rusia

Procurorul general al Statelor Unite, William Barr, a declarat marţi că nu este pe deplin convins că FBI a acţionat fără părtinire atunci când a deschis investigaţia din 2016 referitoare la posibilele legături dintre campania preşedintelui Donald Trump şi Rusia, transmite Reuters, potrivit news.ro.

În primul său interviu acordat după publicarea unui raport al inspectorului general al Departamentului de Justiţie, Michael Horowitz, care critică FBI pentru erorile comise în punerea sub acuzare a unui fost consultant de campanie al lui Trump, Barr a spus că are încă îndoieli legate de motivele FBI de a efectua o investigaţie pe care a numit-o ”fără fundament”.

Potrivit raportului publicat luni, FBI a deschis o investigaţie legală, autorizată, neexistând dovezi de părtinire politică.

Într-un interviu acordat NBC News, Barr a pus sub semnul îndoielii concluziile raportului. Procurorul a spus că Horowitz a utilizat un standard ”respectuos” faţă de FBI, atunci când a investigat acuzaţiile de părtinire, şi a sugerat că nu poate fi fîcută o judecatî finală până când procurorul federal John Durham nu va finaliza propria sa investigaţie separată legată de originea investigaţiei referitoare la Trump şi Rusia.

“Cred că ţarra noastră a fost întoarsă cu cu susul în jos timp de trei ani pe baza unei naraţiuni complet false, alimentată şi amplificată în mare parte de o presă complet iresponsabilă. Cred că acest lucru lasă deschisă posibilitatea să fi fost vorba de rea credinţă”, a spus Barr.

Procurorul a mai spus că este perturbat de dependenţa FBI de un dosar redactat de fostul spion britanic Christopher Steele, pentru a obţine un mandat de monitorizare a consultantului de campanie Carter Page, afirmând că dosarul este ”un gunoi total” şi ”un fals total”.

Barr devenit ţinta criticilor democraţilor, care l-au acuzat că acţionează mai mult ca un avocat personal al lui Trump şi nu ca procuror general al Statelor Unite.

La începutul acestui an, Barr l-a contactat pe Durham, procurorul Districtului Connecticut, pentru a cerceta originea investigaţiei legate de campania lui Trump.

Investigaţia lui Durham este mai largă decât mandatul lui Horowitz pentru că implică discuţii cu mai multe agenţii de informaţii, cum ar fi CIA, şi cu puteri străine.

Spre deosebire de Horowitz, Durham poate cita martori din afara guvernului şi să discute cu persoane care nu sunt angajate ale Departamentului de Justiţie.

Articole recente

Serbia este gata să cumpere NIS, dar Rusia nu este interesată — șeful Srbijagas

Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…

o oră ago

Chiriţoiu, după introducerea noilor cote de TVA: Vom investiga, dacă vom găsi situaţii în care creşterile sunt neobişnuit de mari

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…

o oră ago

Ministrul Energiei estimează o scădere a preţului energiei cu 5 – 15%, în maximum un an şi jumătate

Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…

o oră ago

Restructurarea Ministerului Energiei va fi finalizată în două săptămâni (ministru)

Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…

o oră ago

Popa (BNR): Până la sfârșitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

5 ore ago

Acordul comercial UE-SUA: stabilitate pe termen scurt sau declin pe termen lung pentru Europa? (analiză Ecaterina Mațoi)

Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More