Justitie

Procurorul general spune că limita de un milion de euro pentru dezincriminarea evaziunii fiscale este prea ridicată

Procurorul general al României, Alex Florenţa, afirmă că “este prea ridicată” limita de un milion de euro până la care cei acuzaţi de evaziune fiscală scapă de răspunderea penală, dacă achită prejudiciul.

“Chiar dacă în esenţa sa un astfel de demers nu este neapărat greşit, limita la care ajungem să putem aplica aceste beneficii ale plăţii integrale e, într-adevăr, o discuţie. În ceea ce mă priveşte, cred că limita de un milion de euro este prea ridicată, cel puţin pentru nivelul actual al României. De asemenea, cred că anumite beneficii de acest tip, în sensul achitării prejudiciului cu o anumită sancţiune suplimentară, ar trebui, la rândul lor, defalcate în funcţie de momentul în care intervine această manifestare de voinţă pe parcursul urmăririi penale”, a declarat Alex Florenţa, marţi, la TVR Info.

Potrivit acestuia, în momentul de faţă există o tipologie, anume orice inculpat cercetat pentru evaziune fiscală are tendinţa de a aştepta până aproape de finalizarea procesului, care se poate întinde, din cauza complexităţii cazurilor, şi până la cinci, şase ani, şi să apeleze la această modalitate de achitare a prejudiciului pentru a beneficia de acea reducere sau exonerare de răspundere în faza sa finală.

“Dacă tot aplicăm un astfel de beneficiu, cred că trebuie aşezat mai corect, mai bine aprofundat şi eventual cu creşterea acestor sancţiuni care se adaugă prejudiciului integral, în funcţie de momentul în care intervine manifestarea de voinţă. Dacă, să spunem, inculpatul apelează la acest beneficiu şi înţelege să achite prejudiciul în cursul urmăririi penale evitând astfel cheltuielile de judecată inerente unui proces care se lungeşte, această penalizare să fie într-un proces, să spunem, 20-25%. Dacă se trece la pasul următor, decide să se judece şi în cursul primei instanţe, în funcţie de probatoriul administrat, decide să apeleze la acest beneficiu, procentul să fie mai mare – pentru că ai generat deja nişte cheltuieli judiciare suplimentare – să spunem, un 50%. Iar dacă decizi până la urmă să mergi până la finalitatea procesului şi doar înainte de o hotărâre definitivă de condamnare înţelegi să apelezi la un astfel de procedeu, sancţiunea să fie şi mai mare, să fie de 100 % achitat suplimentar faţă de prejudiciul iniţial”, a spus procurorul general.

Articole recente

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

11 minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

31 de minute ago

UNSAR: Aproximativ 60 de maşini cu asigurare CASCO sunt vandalizate zilnic

Cele mai mari pagube raportate în cazul maşinilor asigurate CASCO, excluzând accidentele rutiere, apar în…

42 de minute ago

Envisia a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări menite să contribuie la profesionalizarea rolului de membru de CA

În ultimele luni, Envisia a formulat și a transmis Cancelariei Prim-ministrului un set de recomandări…

46 de minute ago

Dogioiu: Guvernul nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare

Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard…

2 ore ago

Visual Fan raportează creșterea de aproape cinci ori a profitului, la 5,8 milioane lei, în primul semestru

Visual Fan, deținătoarea brandului Allview și companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More