Categories: Fără categorie

Procurorul ”Portocală”, reținut pentru cercetare abuzivă și influențarea martorilor în dosarul Ghiţă-Ponta-Blair

Fostul procuror Mircea Negulescu, cunoscut sub numele de ”Portocală” a fost arestat, potrivit Antena 3.

Alături de Negulescu a fost reținut și un polițist. Cei doi vor fi prezentați joi, în fața judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit stiripesurse.ro, Negulescu este acuzat de ”fabricarea” dosarului în care era vizat Victor Ponta, dar în care figura și numele fostului premier britanic Tony Blair.

Potrivit procurorilor, citaţi de Romania TV, Victor Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD, susţin anchetatori.

Fostul procuror Mircea Negulescu a fost trimis în judecată pentru cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor şi participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare.

“La data de 16 iunie 2020, procurorii din cadrul Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a unui fost procuror (eliberat din funcţie în cursul anului 2019 ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare a excluderii din magistratură) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: cercetare abuzivă, prev. de art. 280 alin. 1 şi 2 din Codul penal; influenţarea declaraţiilor martorilor, prev. de art. 272 alin. 1 din Codul penal (patru infracţiuni); participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată, prev. de art. 52 alin. 3 din Codul penal în referire la art. 268 alin. 2 din Codul penal rap. la art. 47 din Codul penal şi art. 35 alin. 1 din Codul penal”, a transmis Parchetul General, printr-un comunicat de presă.

Mircea Negulescu este acuzat că, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi “ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane”.

De asemenea, Negulescu ar fi “realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Articole recente

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

34 de minute ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

o oră ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

2 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More