International

Producătorul de cipuri Broadcom preia VMware pentru 61 de miliarde de dolari

Producătorul de cipuri Broadcom Inc a anunţat joi că a ajuns la un acord de preluare a firmei de cloud- computing VMware Inc. pentru o sumă de aproximativ 61 de miliarde de dolari, una dintre cele mai mari tranzacţii încheiate vreodată în sectorul tehnologiei, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Acţionarii VMware pot opta să primească fie 142,50 dolari în numerar, fie 0,2520 acţiuni Broadcom pentru fiecare acţiune VMware, ceea ce reprezintă o primă de aproape 49% faţă de preţul înregistrat de titlurile VMware la data de 22 mai. În plus, Broadcom va prelua şi opt miliarde de dolari din datoria netă a VMware.

Aceasta este cea mai mare achiziţie făcută vreodată de producătorul de cipuri şi de asemenea se adaugă altor achiziţii încheiate de directorul general de la Broadcom, Hock Tan, care a creat una din cele mai mari şi mai diversificate companii din industria IT. Preluarea VMware va face din Broadcom un jucător important pe piaţa din software astfel încât veniturile sale din software vor reprezenta până la aproximativ 45% din vânzările totale.

Extinderea Broadcom pe segmentul de software a început după ce încercarea de a prelua producătorul de cipuri pentru telefoane mobile Qualcomm Inc a fost blocată de fostul preşedinte al SUA, Donald Trump, în 2018, din motive ce ţin de securitatea naţională. Între timp, Broadcom a preluat firma de software de business CA Technologies Inc pentru 18,9 miliarde de dolari şi divizia de securitate a Symantec Corp pentru 10,7 miliarde de dolari.

Broadcom este una dintre cele mai valoroase companii din industria de cipuri, deoarece vinde componente pentru o gamă largă de dispozitive de la telefoane iPhone la echipamente industriale. Însă creşterea cea mai importantă se înregistrează pe segmentul centrelor de date şi al soluţiilor software pentru această piaţă.

Preluarea VMware pentru 61 de miliarde de dolari se adaugă altor tranzacţii importante anunţate în acest an în industria de tehnologie. Microsoft Corp. a convenit în ianuarie preluarea producătorului de jocuri video Activision Blizzard Inc. pentru 69 de miliarde de dolari iar în aprilie Elon Musk a anunţat că va prelua Twitter Inc. pentru 44 de miliarde de dolari.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

3 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

3 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

3 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More