International

Producătorul turc de drone Baykar cumpără firma italiană Piaggio Aerospace

Producătorul turc de drone Baykar a achiziţionat compania italiană de aviaţie şi apărare Piaggio Aerospace, a anunţat vineri Ministerul Industriei de la Roma, fără a da publicităţii detaliile financiare ale tranzacţiei, transmit Bloomberg şi Reuters, potrivit Agerpres.

Piaggio Aerospace este sub administrare specială, sub controlul Guvernului, de când a cerut protecţie faţă de creditori, în 2018.

Oferta Baykar a fost preferată în locul altor oferte finale din partea jucătorilor internaţionali. A fost considerată “cea mai adecvată pentru a garanta interesele angajaţilor şi creditorilor Piaggio Aerospace, şi relansarea perspectivelor industriale ale grupului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Industriei.

Baykar s-a angajat să menţină şi să extindă producţia de aeronave şi măsurile conexe de sprijin tehnic, pregătirea angajaţilor şi activităţile logistice, precum şi mentenanţa motoarelor şi fabricarea de componente pentru motoare, au precizat autorităţile italiene.

“Relansarea companiei este garantată, cu o viziune industrială clară şi ambiţioasă”, a declarat ministrul Industriei, Adolfo Urso, care a numit Piaggio Aerospace “un activ strategic al ţării noastre”.

Firma a fost deţinută anterior de Mubadala Investment Company, din Abu Dhabi.

Baykar este unul dintre principalii exportatori din Turcia, iar Selcuk Bayraktar, directorul de tehnologie al companiei, este ginerele preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.

Articole recente

Kelemen Hunor: Ne aşteaptă o iarnă grea. Trebuie să spunem, nu avem voie să minţim

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că pe români îi aşteaptă ”o iarnă grea”, iar politicienii…

17 minute ago

Egiptul va găzdui o conferinţă privind reconstrucţia Fâşiei Gaza după introducerea unui armistiţiu

Prim-ministrul egiptean Mustafa Madbouly a anunţat luni că ţara sa va găzdui o conferinţă privind…

21 de minute ago

Nuclear iranian: “Un punct de cotitură dificil” (şeful AIEA)

Discuţiile cu Iranul privind programul său nuclear se află într-un "punct de cotitură destul de…

22 de minute ago

Canada consideră “necesară” recunoaşterea statului palestinian fără să îşi facă “iluzii” (Carney)

Premierul canadian Mark Carney a afirmat luni că "nu îşi face nicio iluzie" cu privire…

24 de minute ago

Trump face o legătură între paracetamol şi autism, în ciuda îndoielilor oamenilor de ştiinţă

Preşedintele american Donald Trump a sfătuit insistent luni femeile însărcinate să nu ia paracetamol (Tylenol…

28 de minute ago

This website uses cookies.

Read More