International

Producţia industrială a Chinei a înregistrat în primele două luni din acest an cel mai semnificativ declin din ultimii 30 de ani

Producţia industrială a Chinei a înregistrat în primele două luni din acest an cel mai semnificativ declin din ultimii 30 de ani, deoarece efectele negative ale pandemiei de coronavirus (Covid-19) şi măsurile stricte luate pentru a ţine sub control răspândirea virusului au perturbat semnificativ a doua mare economie mondială, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Investiţiile urbane şi vânzările de retail au scăzut de asemenea semnificativ, a anunţat luni Institutul de Statistică, sporind temerile că epidemia ar putea reduce la jumătate creşterea economiei chineze în primul trimestru din 2020.

Producţia industrială a Chinei a scăzut peste aşteptări, cu 13,5%, în perioada ianuarie-februarie 2020, comparativ cu primele două luni din 2019, cel mai redus nivel din ianuarie 1990, când Reuters a început publicarea datelor. În decembrie, producţia industrială a crescut cu 6,9%.

Vânzările de retail s-au diminuat cu 20,5%, faţă de un avans de 0,8% previzionat de analişti şi o creştere de 8% în decembrie, după ce consumatorii au evitat locurile aglomerate, cum ar fi mall-urile, restaurantele şi cinematografele.

Impactul epidemiei este sub control şi doar pe termen scurt, iar autorităţile vor întări măsurile de sprijin, pentru a atenua impactul şi a restabili creşterea activităţii economice, se arată în comunicatul Institutului de Statistică.

Exporturile Chinei au scăzut cu 17,2% în primele două luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2019, iar analiştii avertizează că activitatea fabricilor ar putea să nu revină la normal până în aprilie, în tip ce redresarea încrederii consumatorilor va dura şi mai mult.

Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteaptă la o creştere cu 3,5% a economiei chineze în primul trimestru din 2020, de la 6% în precedentele trei luni, unii economişti avertizând că ar putea urma o recesiune.

Pe ansamblul acestui an, PIB-ul Chinei ar urma să încetinească la 5,4%, ceea ce ar reprezenta cel mai lent ritm de creştere din 1990. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

8 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More