Real Estate

Profilul clientului de locuințe din Nordul Capitalei – pentru investiții: 85% caută apartamente cu 2 camere și garsoniere (North Bucharest Investments)

  • Pentru locuire: 70% caută apartamente cu 3-4 camere sau case

 O analiză realizată de North Bucharest Investments, arată că apartamentele de 3-4 camere și casele sunt căutate de 70% dintre cei care vor să locuiască în zona de Nord a Bucureștiului, iar 85% dintre cei care optează pentru o investiție care să le genereze câștiguri generoase din închiriere sau revânzare, optează pentru 2 camere și garsoniere, potrivit unui comunicat.

Profilul clienților care cumpără pentru a locui

În zona de Nord a Bucureștiului, 70% dintre clienți caută locuințe cu 3 și 4 camere sau case cu etaj, în zonele Pipera și Tunari. Cumpărători sunt în general familiile cu 1 sau 2 copii, care nu depind de mijloacele de transport în comun și sunt interesați de proprietăți care să aibă și terase sau balcoane spațioase. Aceste locuințe sunt solicitate la etaje intermediare, care oferă priveliști către zone liniștite.

Un alt segment important, reprezentat de 25% dintre clienții North Bucharest Investments, preferă apartamentele cu două camere. Familiile tinere și fără copii, sunt principalii clienți ai acestor categorii de imobile, care preferă ca locuințele să fie situate la etaje superioare și  aproape de mijloace de transport public, în special metrou, dar și de mall-uri, săli de sport și clinici medicale.

Restul de 5% dintre clienți optează pentru garsoniere, preferabil situate lângă stații de metrou. Clienții de garsoniere sunt în general tinerii singuri, care sunt veniți în București pentru studii sau anumite locuri de muncă.

“Nordul Bucureștiului este cea mai căutată zonă pentru achizițiile imobiliare din categoria premium și lux, datorită diversității și atractivității ofertei. 70% dintre clienții noștri caută locuințe luminoase și spațioase, cu suprafețe între 75 și 150 de mp.

În cazul apartamentelor este foarte apreciat confortul oferit de terasele și balcoanele spațioase, care ajung în unele cazuri și la 40 mp, iar pentru categoria case, în topul solicitărilor sunt grădinile de peste 100 mp.

Profilul clientului interesat de Nordul Capitalei, arată de fapt diversitatea și atractivitatea ofertei imobiliare, dar și facilitățile de infrastructură, de transport, de educație din zonă,” declară Andreea Nicolae, Director pentru relația cu clienții, North Bucharest Investments.

Profilul clienților care cumpără pentru investiție

Pentru investiții, zona de Nord a Bucureștiului este foarte atractivă pentru randamentele generoase oferite de proprietățile din dezvoltările imobiliare de aici.

Cele mai solicitate locuințe în scop investițional sunt apartamentele cu două camere, cu suprafețe începând de la 52 mp. Acestea reprezintă 60% din cererea investitorilor, care pun accent și pe proximitatea proiectelor față de mijloacele de transport public (maxim 5 minute), mall-uri și centre medicale.

25% din cererea pentru investiții este pentru garsoniere – atât pentru închiriere pe termen lung, cât și pentru revânzarea acestora. Majoritatea clienților investitori caută studiourile pentru închiriere, datorită rentabilității oferite de acestea.

Apartamentele cu 3-4 camere și penthouse-urile sunt căutate de 15% din clienții care cumpără în scop investițional, care urmăresc închirierea pe termen lung în ansambluri premium.

Profilul Clienților Online

Interesul pentru locuințele din Nordul Capitalei este unul crescut și pentru cei care stau acum în afara României.

“La începutul conflictului din Ucraina, am observat un val de solicitări din această țară. Cu toate acestea, în ultimul an, am înregistrat o creștere a căutărilor din Europa de Vest, în special din partea românilor stabiliți în țări precum Germania, Israel, Regatul Unit, Moldova, Statele Unite ale Americii. Sunt clienți care doresc să investească în România datorită câștigurilor generoase produse de închirierea proprietăților,” spune Vlad Musteață, CEO al North Bucharest Investmets.

Analiza profilului clienților care caută pe internet oferte de imobile relevă că majoritatea căutărilor sunt făcute de femei (63%), în timp ce bărbații reprezintă 37%.

Vârsta medie a clienților care caută locuințe online variază în funcție de tipul de proprietate căutată: pentru proprietățile cu bugete mai ridicate, vârsta medie este de 35-44 de ani, iar pentru apartamentele cu 1-2 camere, vârsta medie este de 18-23 de ani.

La capitolul vânzări, North Bucharest Investments a înregistrat anul acesta o creștere notabilă a vânzărilor de la o lună la alta. Doar în luna Mai au fost 128 de tranzacții finalizate, comparativ cu 51 de unități vândute în luna similară a anului trecut. Creșterea de 150% a venit și ca urmare a creșterii portofoliului de proiecte și a faptului că sunt aleși parteneri cu istoric bun în piață.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

9 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

9 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

9 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

10 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

10 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More