Energie

Profit de 541,9 milioane lei, pentru Romgaz, în creștere cu 16,26%

Profitul net al Grupului Romgaz (SNG) a fost de 541,9 milioane lei, în primul trimestru al anului 2019, în creştere cu 16,26%, respectiv 75,8 milioanelei, comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform raportului trimestrial publicat astăzi. Profitul net consolidat pe acţiune (EPS) a fost de 1,4 lei.

Grupul a înregistrat în primul trimestru  o cifra de afaceri de 1.713,1 milioane lei, în creştere cu 15,57%, respectiv 230,8 milioane lei, comparativ cu cea realizată în primul trimestru al anului 2018.

Producţia de gaze naturale a crescut cu 4,8%, respectiv 65,9 mil.mc, de la 1.364,1 mil.mc în T1 2018 la 1.430,0 mil.mc în T1 2019. Ca urmare a perioadelor de indisponibilizare a grupurilor energetice pe fondul realizării lucrărilor la noua centrală, energia electrică emisă a fost cu 42,11% mai mică faţă de perioada similară a anului trecut (170,8 GWh vs 287,3 GWh).

Grupul Romgaz este format din SNGN Romgaz SA („Societatea”/„Romgaz”) ca societate mamă, Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL (“Depogaz”), filială deținută în proporție de 100% de Romgaz şi asociații SC Depomureş SA (40% pondere în capitalul social) şi SC Agri LNG Project Company SRL (25% pondere în capitalul social).

Potrivit companiei, nivelul ridicat de producţie gaze înregistrat în trimestrul 1 2019 a fost susţinut de:

  • valorificarea la maxim a potentialului zăcământului Caragele prin finalizarea unor lucrări de investiţii pentru extinderea infrastructurii productive şi conectarea sondelor la această infrastructură;
  •  continuarea proiectelor de reabilitare a principalelor zăcăminte mature de gaze care a dus la anularea declinului de producţie pe aceste zăcăminte;
  • efectuarea de operaţii de reparaţie şi intervenţie în sonde în urma cărora s-au reactivat o serie de sonde cu debite importante; 
  • relocarea de capacităţi de comprimare pentru optimizarea procesului de exploatare a unor zăcăminte de gaze naturale.

Romgaz mai notează că aceste rezultate au fost obţinute în condiţiile în care:

  • importul de gaze naturale s-a menţinut aproximativ la acelaşi nivel ca în T1 2018, România importând o cantitate estimată de 9,3 TWh;
  • din stocurile de gaze ale Romgaz aflate în depozitele subterane s-a extras cu 1,2 TWh mai puţin decât în aceeași perioadă a anului 2018.

Consumul de gaze naturale estimat la nivel naţional pentru T1 2019 a fost de 48,5 TWh, cu aproximativ 3% mai mic decât cel înregistrat în T1 2018, din care aprox.9,33 TWh a fost acoperit cu gaze din import, iar diferenţa de 39,2 TWh cu gaze din intern, la care Romgaz a participat cu 17,63 TWh, ceea ce reprezintă 36,36% din consumul naţional şi 43,48% din consumul acoperit cu gaze din intern. Cota de piaţă a Romgaz a scăzut cu 2,7% faţă de cota de piaţă înregistrată în T1 2018.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

8 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

8 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

10 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

10 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

11 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More