Burse/Investitii

Profit net de 59,1 milioane de lei, pentru Antibiotice, la 6 luni, în scădere cu 20%

Profitul net al Antibiotice Iași a fost de 59,1 milioane de lei, în primele 6 luni, în scădere cu 20%, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

În perioada raportată, veniturile totale din vânzări au fost de 333,7 milioane lei, în scădere cu 5% comparativ cu perioada similară a anului anterior (350,85 milioane lei). Veniturile din vânzări pe piața internă au fost de 195,68 milioane lei, în scădere cu 3% comparativ cu perioada similară 2024 (201,84 milioane lei).

În primele 6 luni rata inflației a fost conform datelor publice de peste 5%, reflectându-se inclusiv în puterea de cumpărare. Prin urmare, consumul de medicamente a fost reprioritizat în interiorul coșului de consum, arată compania.

În același timp, conform analizelor de piață s-a manifestat o schimbare a comportamentului de prescripție, ponderea valorică a produselor originale în total consum fiind în creștere de la 56,9% la 58,1%.

Concomitent se observă și un impact asupra alocărilor de la bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ponderea valorică a produselor din contractele cost-volum a crescut de la 12% la 14%, limitând fondurile disponibile pentru produsele generice. Un alt factor care a influențat negativ piață de generice este întârzierea de până la 90 de zile a plăţilor efectuate de Casă de Asigurări de Sănătate pentru medicamentele eliberate în regim compensat şi gratuit, afectând toate segmentele de distribuție.

Veniturile din vânzări pe piață internațională au fost de 138 milioane lei, în scădere cu 7,4% comparativ cu perioada similară 2024 (149 milioane lei):

– produse finite 94,4 milioane lei, la un nivel comparabil cu cel din 2024 (93,7 milioane lei),

– substanțe active 43,5 milioane lei, în scădere comparativ cu semestrul I 2024 (55,3 milioane lei). S

căderea este corelată cu diminuarea consumului ca urmare a impactului politicilor tarifare anunțate de Statele Unite ale Americii. Strategia companiei în perioada următoare este de reechilibrare teritorială a vânzărilor prin politici comerciale cu partenerii.

În piața din Romania, Antibiotice își menține locul 4 (dintr-un total de 371 companii) în consum – cutii pe segmentul medicamentelor generice cu prescripție și non-RX (cu o cota de piață de 4,6%); – este lider cantitativ (UI) în piața totală pe formă farmaceutică unguente (19,3% dintr-un total de 132 companii), supozitoare și ovule (32,4% dintr-un total de 52 companii) și pulberi injectabile (60,2% dintr-un total de 60 companii); – ocupă locul trei, după numărul de cutii în piața totală pe formă farmaceutică capsule (5,5% dintr-un total de 199 companii); – este lider valoric pe segmentul medicamentelor generice cu prescripție și non-RX comercializate în spitale, cu o cota de piață de 13,7%, pe o piață în care activează 240 companii.

Antibiotice în piața internațională

Principalele teritorii sunt Europa (48%), Asia-Pacific (28%) și America (18%).  Principalele creșteri în Europa pe produse finite sunt în piețele actuale: UK, Țările Nordice, Ungaria, Serbia, Țările Baltice, fiind accesate și piețe noi: Italia, Franța, Polonia, Cehia, Bulgaria;

– Pentru substanțe active s-a menținut prezența pe piețele principale (Europa, America de Nord, Asia) și s-au înregistrat progrese în proiectele de dezvoltare din America de Sud, menite să echilibreze expunerea teritorială.

Investiții strategice pentru dezvoltare și modernizare

În prima jumătate a anului 2025, compania Antibiotice a realizat investiții totale de 27,55 milioane lei, conform planului multianual, direcționate către dezvoltarea strategică și consolidarea afacerii.

  • În cadrul InvestEU Dezvoltare Strategică (20,54 milioane lei) compania a avansat proiecte de cercetare-dezvoltare pentru extinderea portofoliului de produse.
    De asemenea, proiectul „Capacitate de producție, ambalare și depozitare produse sterile, soluții și topice” a progresat cu finalizarea și autorizarea ANMDMR a depozitului de produse finite, iar etapele de proiectare și execuție pentru noile fluxuri de fabricație sunt în desfășurare.
    În planul de digitalizare, implementarea sistemului informatic integrat ERP în luna iunie reprezintă un pas important spre eficientizarea și integrarea proceselor interne.
    • Investițiile pentru consolidarea afacerii (7,01 milioane lei) au vizat modernizarea infrastructurii de utilități, retehnologizarea fluxurilor de fabricație a medicamentelor și modernizarea laboratoarelor de control al calității.

Ministerul Sănătății deține 53% din Antibiotice, iar Infinity Capital, 13%.

Articole recente

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită de premierul Keir Starmer

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…

7 ore ago

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…

7 ore ago

SUA: 475 de muncitori ce lucrau ilegal la o fabrică Hyundai din statul Georgia au fost arestaţi

Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…

7 ore ago

Comisia Europeană amendează Google cu aproape trei miliarde de euro

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…

7 ore ago

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…

8 ore ago

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More