Sanatate

Profitul AstraZeneca s-a dublat în 2020 pe fondul pandemiei

Producătorul farmaceutic AstraZeneca a raportat joi un profit de 3,2 miliarde de dolari pentru 2020, mai mult decât dublu comparativ cu 2019, într-un an marcat de o pandemie de coronavirus împotriva căreia grupul britanic a pus la punct un vaccin împreună cu Universitatea Oxford, transmite AFP, potrivit Agerpres.

De asemenea, vânzările grupului AstraZeneca au crescut cu 9% până la 26,6 miliarde de dolari, graţie noilor medicamente şi cererii puternice pentru produsele împotriva problemelor generate de virus, cum este astmul. Această creştere a compensat scăderea veniturilor generate de alte produse, în cazul cărora distribuţia către pacienţi a fost încetinită de pandemie, în special în oncologie, ca urmare a amânării tratamentelor pentru a da prioritate celor împotriva coronavirusului.

“Reuşita medicamentelor aflate în dezvoltare, accelerarea performanţelor companiei noastre şi progresul vaccinului împotriva Covid-19 arată ceea ce putem realiza, în timp ce proiectul de achiziţionare a Alexion pentru 39 miliarde de dolari vizează accelerarea evoluţiei noastre comerciale şi ştiinţifice”, a comentat directorul general Pascal Soriot.

Pentru 2021, AstraZeneca se aşteaptă la o creştere a veniturilor cu câteva procente şi un profit mai mare decât în 2020, dar subliniază că aceste previziuni nu iau în calcul vânzările de vaccinuri contra virusului, pentru care va începe să publice rezultate începând din trimestrul următor.

Grupul farmaceutic reaminteşte că în luna decembrie a primit aprobarea de urgenţă pentru a începe să îşi distribuire vaccinul în Marea Britanie, urmată de India, Argentina, Mexic, Maroc şi Agenţia Europeană a Medicamentului. AstraZeneca subliniază de asemenea că a demarat cea de-a treia fază de testare pentru un medicament pe bază de anticorpi contra Covid-19.

AstraZeneca s-a angajat să pună la dispoziţie 170 de milioane doze de vaccin în 190 de ţări.

Cu o eficienţă medie evaluată în prezent la 70%, vaccinul AstraZeneca/Oxford se situează sub performanţele atribuite Pfizer/BioNTech sau Moderna, cu o eficacitate de peste 90%. Însă, acest vaccin foloseşte o tehnologie mai tradiţională, ceea ce-l face mai puţin costisitor, mai uşor de stocat şi deci mai adaptat campaniilor de vaccinare în masă.

În România, cea de-a doua tranşă de vaccin AstraZeneca, 92.400 de doze, soseşte joi în România pe cale terestră, a informat Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

Articole recente

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România

Investitorul britanic Ghai Sant Ram anunță lansarea oficială a unui nou proiect rezidențial în România,…

14 minute ago

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

4 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

4 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

4 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

4 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More