Energie

Profitul Conpet a scăzut cu 20,1% anul trecut

Societatea Conpet a încheiat anul 2018 cu un profit net în sumă de 59,466 milioane de lei, mai mic de 20,1% faţă de rezultatul anului anterior, iar cifra de afaceri a companiei s-a ridicat la 385,140 milioane de lei, după o creştere de 2,2% faţă de 2017, potrivit Raportului preliminar al companiei remis Bursei de la Bucureşti, citat de Agerpres.
Veniturile din transport deţin o pondere de 98,82% în cifra de afaceri, diferenţa de 1,18% reprezentând venituri din activităţi precum închirieri de terenuri şi echipamente de telecomunicaţii, manevră vagoane, vânzare de material tubular etc.
Activele totale ale societăţii au crescut cu 0,2% faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2017, la 750,520 milioane de lei, ca urmare a creşterii activelor imobilizate.
Capitalurile proprii au înregistrat o uşoară creştere de 0,3% faţă de 31 decembrie 2017, ajungând la 660,208 milioane de lei, iar datoriile totale au urcat cu 0,1%, la 89,124 milioane de lei.
Cheltuielile de exploatare realizate în anul 2018, în sumă de 353,601 milioane de lei, înregistrează o creştere de 7,8% faţă de cele înregistrate în anul 2017, în principal în urma creşterii cheltuielilor de personal şi a cheltuielilor cu provizioanele constituite pentru beneficiile angajaţilor (concedii de odihnă şi participarea salariaţilor la profit).
Profitul din exploatare realizat în anul 2018, de 64,834 milioane de lei, a înregistrat o scădere de 21,9%, faţă de 2017, în principal în urma creşterii cheltuielilor cu personalul.
Potrivit companiei, investiţiile realizate în anul 2018, în sumă de 69,470 milioane de lei, au fost finanţate din cota de
modernizare 63,065 milioane lei şi din alte surse proprii 6,405 milioane lei. Programul de investiţii pentru anul 2018 a fost realizat în proporţie de 91% şi a avut în vedere continuarea lucrărilor pentru reabilitarea conductelor magistrale pentru transport ţiţei şi gazolină, precum şi lucrări de investiţii asupra instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor aferente Sistemului Naţional de Transport al Petrolului.
Capitalizarea bursieră a companiei a fost, la 31 decembrie 2018, de 672,69 milioane lei (77,70 lei/acţiune) faţă de 860,56 milioane lei (99,40 lei/acţiune) la 31.12.2017.
Conpet este o companie strategică ce operează Sistemul Naţional de Transport al petrolului prin conducte. Acţionarii societăţii sunt statul român, prin Ministerul Energiei, cu 58,7162% din acţiuni, persoane juridice cu 28,8809% şi persoane fizice cu 12,4029%. 

Articole recente

Safetech Innovations raportează venituri la nivel individual de 26,7 milioane de lei și un profit net de 6 milioane de lei, în primul semestru din 2025

Safetech Innovations (BVB: SAFE), companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București,…

15 minute ago

ANUNT PRIVIND OFERTA PUBLICA DE CUMPARARE A ACTIUNILOR ARCTIC STREAM S.A. LA PRETUL DE 23 LEI/ACTIUNE

aprobata prin Decizia ASF nr. 807/21.08.2025 Denumirea si sediul social al societatii vizate Societatea vizata…

20 de minute ago

Meta Estate Trust raportează, în semestrul I, venituri de 13,78 milioane lei și profit net de 4,65 milioane lei

Meta Estate Trust (simbol bursier MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar…

26 de minute ago

O divizie elveţiană a HSBC renunţă la peste 1.000 de clienţi bogaţi din Orientul Mijlociu, pe fondul presiunilor autorităţilor de reglementare

Divizia elveţiană de private banking a HSBC a început să renunțe la peste 1.000 de…

39 de minute ago

De la 50 de miliarde de dolari la faliment, investitorii calculează costul prăbușirii Evergrande pe piață

Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More