Update articol:

Profitul net al Alpha Bank a ajuns la aproximativ 38 milioane de euro, în 2023

Profitul net al Alpha Bank a ajuns la aproximativ 38 milioane de euro, în 2023
 - poza 1

Profitul net al Alpha Bank a ajuns la aproximativ 38 milioane de euro, în 2023, reflectând atât o performanță comercială remarcabilă, cât și o administrare eficientă a riscurilor, potrivit unui comunicat al băncii.

Portofoliul de credite al Alpha Bank Romania a ajuns la 3.2 miliarde de euro expunere netă, reprezentând o creștere de 9% față de anul precedent, în timp ce depozitele clienților au depășit 3.5 miliarde de euro, în creștere cu aproximativ 18% față de anul anterior.

În 2023, Alpha Bank Romania a continuat să sprijine activ dezvoltarea mediului de afaceri local.

Pe segmentul Corporate Banking, Alpha Bank Romania a înregistrat o creștere de  22% a portofoliului de credite atât prin dezvoltarea relațiilor de afaceri cu companii lideri de piață în sectoarele lor de activitate, cât și prin sprijinirea industriilor și a sectoarelor cheie ale economiei locale.

Banca și-a intensificat prezența pe segmentul creditelor sindicalizate atât ca participant, cât și ca aranjor în sectoare diverse, cum ar fi: energie, producție, agribusiness, logistică sau real estate.

În cursul anului 2023, Alpha Bank Romania a încheiat un parteneriat cu Fondul European de Investiţii (FEI) cu scopul de a acţiona ca intermediar financiar în cadrul componentelor Competitivitate şi Sustenabilitate ale Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Totodată, banca s-a alăturat celor trei noi programe naționale lansate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), menite să stimuleze înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) în România.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018