Burse/Investitii

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs, design de produs, dezvoltare software, dezvoltare AI/ML și marketing de produs), raportează, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 12,8 milioane de lei în primul semestru din 2025, în scădere cu 9% față de perioada similară a anului trecut. EBITDA a crescut cu 52%, ajungând la 1,7 milioane de lei, profitul din exploatare s-a majorat de peste trei ori, la 1,5 milioane de lei, iar profitul net aproape s-a triplat, până la 696 mii lei. Rezultatele financiare consolidate din primul semestru al anului 2025 sunt prezentate conform standardelor IFRS, potrivit unui comunicat.

„Prima jumătate a anului 2025 a fost marcată de stagnarea pieței internaționale a serviciilor de dezvoltare software, însă rezultatele grupului nostru validează strategia pe care am decis să o implementăm în acest an. Am reușit să ne consolidăm marjele de profit și să creștem eficiența operațională, în paralel cu extinderea portofoliului de clienți și a colaborărilor existente. De asemenea, am rambursat integral și datoriile pe termen lung, ceea ce ne oferă acum o flexibilitate mai mare în accesarea unor noi finanțări în viitor, în cazul în care va fi identificată o astfel de nevoie. În plus, am intrat pe piețe noi, unde nu eram prezenți anterior, fapt ce evidențiază competitivitatea ridicată a echipelor noastre la nivel global. Suntem hotărâți să continuăm să ne dezvoltăm capabilitățile, în special în zona soluțiilor bazate pe inteligență artificială, acolo unde vedem cel mai mare potențial de creștere în anii următori”, a declarat Gabriela Mechea, CEO al Softbinator Technologies.

În primele șase luni din 2025, compania a adăugat trei noi companii-client în portofoliu, dintre care două din piețe europene unde anterior nu avea o prezență semnificativă, și a extins colaborările cu doi clienți existenți prin crearea de noi echipe dedicate proiectelor acestora. Totodată, Softbinator a câștigat încrederea unei companii din SUA specializate în dezvoltarea de agenți AI, marcând un pas important în direcția consolidării expertizei pe soluții bazate pe inteligență artificială.

La nivel individual, conform IFRS, Softbinator Technologies a înregistrat o cifră de afaceri de 9,2 milioane de lei, în scădere cu 7% comparativ cu S1 2024. EBITDA a urcat însă cu 77%, până la 1,1 milioane de lei, iar profitul net a ajuns la 773 mii lei, față de o pierdere de 110 mii lei înregistrată în perioada similară a anului trecut.

„Acest semestru a confirmat că direcția în care am dus Softbinator Technologies de la început rămâne una solidă, chiar și într-un context de piață plin de provocări. Am pornit compania cu ideea că putem construi produse software competitive la nivel global, iar astăzi vedem cum această viziune prinde contur prin extinderea pe noi piețe și atragerea de clienți care apreciază atât expertiza noastră tehnică, cât și modul în care colaborăm. Vom continua să ne bazăm pe energia antreprenorială și pe capacitatea de a inova, în timp ce consolidăm o structură financiară sănătoasă și o cultură organizațională care susține performanța pe termen lung. Cred că grupul se află într-un punct în care poate transforma oportunitățile din zona inteligenței artificiale și a digitalizării accelerate în proiecte cu impact global, confirmând că misiunea noastră, de a construi tehnologie cu relevanță reală, este mai actuală ca oricând”, a declarat Daniel Ilinca, fondator și Președintele Consiliului de Administrație al Softbinator Technologies.

Pentru restul anului 2025, Softbinator urmărește creșterea organică a afacerii prin extinderea echipelor alocate proiectelor actuale și prin semnarea de noi contracte pe piețele internaționale, concomitent cu accelerarea acțiunilor de eficientizare și consolidarea marjelor de profitabilitate.

De asemenea, până la finalul acestui an, conducerea companiei intenționează să convoace o Adunare Generală a Acționarilor, în cadrul căreia va fi supusă aprobării distribuirea unui dividend brut de 0,06 lei pe acțiune. Data plății dividendului va fi stabilită cu prilejul aceleiași adunări, în conformitate cu hotărârile adoptate.

Articole recente

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

4 minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

10 minute ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

35 de minute ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

39 de minute ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

57 de minute ago

România primește a doua cea mai mare alocare financiarã, de 16,68 mld. EUR, în cadrul programului SAFE, pentru a-și consolida capacitatea de apãrare

Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More