Burse/Investitii

Profitul net al Hidroelectrica a fost în scădere cu 32%, la 3,5 miliarde lei, în primele nouă luni

Grupul Hidroelectrica înregistrează rezultate operaționale și financiare în scădere pentru primele nouă luni ale anului 2024, față de aceeași perioada a anului 2023, în linie cu previziunile bugetare, dar cu o ușoară creștere a profitabilității față de acestea, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

Profitul net a fost în scădere cu 32%, la 3.532 milioane lei, iar veniturile au fost în scădere cu 25%, la 7,2 miliarde lei.

Marja operațională și marja netă ale Grupului au scăzut cu 11%, respectiv 10% față de perioada similară a anului 2023, în principal ca urmare a diminuării cantității de energie electrică produsă și a prețurilor de vânzare a energiei electrice, potrivit companiei.

În primele nouă luni ale anului 2024, rezultatele Hidroelectrica au fost influențate de scăderea producției de energie electrică, a cantității de energie electrică vândută, cât și de diminuarea prețurilor de vânzare a energiei electrice, conducând implicit la o scădere a veniturilor din vânzarea de energie.

Se observă o contribuție semnificativă a rezultatelor din primele cinci luni ale 2024 la scăderile înregistrate în primele nouă luni, determinată în special de intrarea în vigoare, la începutul trimestrului II (1 aprilie 2024), a modificărilor aduse MACEE, care au condus la perioade de fluctuații semnificative ale condițiilor de piață (prețuri și cantități tranzacționate). Această perioada de ajustare a pieței la noile condiții și reglementări s-a suprapus peste un interval secetos, condițiile hidrologice limitând capacitatea de producție a Societății.

Energia produsă și vândută (netă)

Energia produsă și vândută (producția netă) a înregistrat o scădere de aproximativ 22% în primele 9 luni ale anului 2024 comparativ cu perioada similară a anului anterior, în perioada ianuarie-septembrie 2024 această cantitate fiind de 11.053 GWh. Această scădere a fost cauzată în special de condițiile hidrologice deficitare înregistrate în perioada aprilie-septembrie 2024, când valoarea medie a debitului Dunării a înregistrat o diminuare cu aprox. 19% față de perioada similară a anului 2023.

Venituri piețe angro

Comparativ cu perioada ianuarie-septembrie 2023, veniturile aferente tranzacțiilor încheiate pe piața angro în perioada ianuarie-septembrie 2024 au fost impactate de o serie de factori determinați în special de:

– deficitul hidrologic, caracterizat atât de reducerea debitului Dunării (cu 9% în semestrul 1, respectiv cu 6% în trimestrul 3 în anul 2024 față de perioadele similare ale anului 2023), cât și ale debitelor râurilor interioare;

– scăderea în primele 5 luni ale anului 2024 a prețului energiei pe piață SPOT sub prețul de referință aferent tranzacționării prin intermediul MACEE, coroborat cu diminuarea cerererii din partea furnizorilor înscriși la MACEE, fapt ce a determinat forțarea producătorilor desemnați în cadrul acestui mecanism să vândă energia disponibilă exclusiv în piață SPOT până la dată expirării obligativității tranzacționării prin intermediul MACEE.

Influența acestor factori a avut că rezultat scăderea veniturilor înregistrate în perioada ianuarie-septembrie 2024 pe piețele angro cu 36% față de aceeași perioada din anul 2023.

Venituri din Furnizare

Veniturile realizate din activitatea de furnizare energie electrică au scăzut cu 31%, la 1.730 milioane RON venituri realizate în primele nouă luni ale anului 2024, de la 2.518 milioane RON venituri realizate în aceeași perioada a anului 2023. Această diminuare este cauzată atât de scăderea prețului de vânzare a energiei electrice, cât și de diminuarea volumelor furnizate în primele nouă luni ale anului 2024 față de aceeași perioada a anului 2023.

Venituri din Echilibrare

Veniturile din Echilibrare au crescut cu 97%, la 663 milioane RON înregistrate în primele nouă luni ale anului 2024, de la 337 milioane RON înregistrate în aceeași perioada a anului 2023. Creșterea înregistrată este determinată de creșterea cantității de energie aferente Pieței de echilibrare la 398 GWh de la 242 GWh precum și de creșterea prețului de vânzare pe Piață de echilibrare la 1.667 RON / MWh de la 1.393 RON / MWh în primele nouă luni ale anului 2024 comparativ cu aceeași perioada a anului 2023.

Alte venituri din contracte cu clienții

Alte venituri din contracte cu clienții au scăzut cu 29%, la 196 milioane RON în primele nouă luni ale anului 2024, de la 277 milioane RON în aceeași perioada a anului 2023. Evoluția acestor venituri din servicii prestate de Societate în calitate de Parte Responsabilă cu Echilibrarea este influențată de comportamentul tuturor participanților din piață de energie electrică în ceea ce privește gestionarea dezechilibrelor.

Diminuarea prețurilor înregistrate pe piața pentru dezechilibrele pozitive a avut ca rezultat scăderea veniturilor din dezechilibre pozitive la nivel de Grup în primele nouă luni ale anului 2024 cu 433 milioane RON față de aceeași perioada a anului 2023. În același timp, serviciile de reducere de putere înregistrate în segmentul de producere au crescut cu 332 milioane RON față de aceeași perioada a anului 2023.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, cu un portofoliu de energie 100% regenerabilă și principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Național, fiind o companie vitală pentru un sector strategic, cu implicații în siguranță națională.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

3 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

3 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

5 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

5 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

5 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More