Banci

Profitul net al IIB a ajuns la 7,227 milioane euro, în primul semestru, în urcare cu 45% față de 2020

La încheierea primului semestru al anului 2021, cifra profitului net al Băncii Internaționale de Investiții (International Investment Bank – IIB) a ajuns la valoarea de 7,227 milioane euro, cu 45% mai mult decât rezultatul financiar pentru anul 2020, potrivit unui comunicat.

Ca urmare a primelor 6 luni ale anului 2021, volumul total al activelor a ajuns la 1,712 miliarde euro, ceea ce reprezintă o creștere cu 5,6% față de începutul anului. Aceasta se datorează, în principal, creșterii activităților de creditare și de investiții destinate sprijinirii statelor membre ale Băncii, precum și unei creșteri în volumul activelor de trezorerie cu un grad mare de lichiditate, de o importanță strategică într-o economie globală turbulentă.

În decursul perioadei de raportare, portofoliul net de credite a crescut cu mai mult de 6,5%, ajungând la 1,095 miliarde euro. Perfecționarea continuă a sistemelor de management al riscurilor și de controlul conformității permite Băncii să mențină o calitate crescută a portofoliului său de credite.

În prima jumătate a anului 2021, prioritatea strategică a activităților de Trezorerie a constat din menținerea unui nivel suficient de active de trezorerie cu un grad mare de lichiditate, concomitent cu creșterea continuă a calității acestora. În perioada de raportare, cota de instrumente cu un rating de credit  de „AAA-A” cuprinse în portofoliul de trezorerie al Băncii a ajuns la un nivel record de 84%, acesta fiind cu 16% mai mare față de cifrele cuprinse în ultimul raport, în timp ce cota instrumentelor „ESG” a crescut până la 66%.

Volumul total al finanțării IIB pe termen lung la data de 30 iunie 2021 a ajuns la 1,115 miliarde euro, dintre care 1,036 miliarde euro reprezintă emisiuni de obligațiuni, iar 79 milioane euro din alte surse.

Dinamica pozitivă a ratingurilor de credit ale Băncii și eforturile active permanente întreprinse pe lângă investitori au permis nu numai asigurarea unei cereri mari constante pentru obligațiunile IIB, din partea comunității financiare internaționale, ci și crearea unor tendințe noi și pozitive pe termen lung pentru finanțarea IIB.

În luna martie 2021, pentru prima oară în istoria sa, Banca a ajuns la o rată a dobânzii after-swap negativă pentru finanțarea pe termen lung și s-a dezvoltat cu încredere, pornind de la acest succes, printr-o emisiune ulterioară. În plus, în ultimele șase luni, instituția a plasat obligațiuni denominate în euro, cu termen de scadență la 20 de ani, ceea ce reprezintă un record istoric pentru IIB.

În total, de la începutul anului 2021, IIB a realizat cu succes 5 emisiuni de obligațiuni denominate în euro, forinți ungurești, lei românești și coroane cehești în cadrul programului MTN listat la Bursa de Valori din Dublin. Volumul total al acestor tranzacții s-a cifrat la 213,7 milioane euro, prețul mediu ponderat după schimbul (swap) euro fiind de 0,127%.

Capacitatea de a atrage cu succes finanțare la rate favorabile și în volumele necesare, atât de pe piețele financiare internaționale, cât și locale ale statelor sale membre în condiții externe dificile reprezintă o confirmare importantă a fiabilității IIB și a încrederii în continuă creștere de care se bucură din partea comunității de investitori. IIB este alcătuită, în prezent, din peste 185 de bănci, fonduri mutuale și fonduri de pensii, precum și societăți de asigurare printre investitorii săi, din 13 jurisdicții diferite, inclusiv Austria, Bulgaria, China, Republica Cehă, Franța, Germania, Olanda, Ungaria, Kazahstan, Moldova, România, Rusia, Slovacia.

Banca Internațională de Investiții (BII) a fost fondată în 1970. În prezent, acționarii băncii sunt Bulgaria, Cuba, Cehia, Ungaria, Mongolia, România, Rusia, Slovacia și Vietnam. Banca a trecut printr-un proces major de modernizare începând cu finalul anului 2012 și are rating S&P A- (perspectivă stabilă), rating Moody’s A3 (perspectivă stabilă), rating Fitch A-, rating ACRA A (perspectivă stabilă).

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

4 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

4 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

5 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

5 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

5 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More