Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzProfitul net consolidat al Băncii Transilvania a ajuns la 877 de milioane de lei, în primul trimestru, conform unui comunicat de presă. Contribuția subsidiarelor şi participațiilor de capital la profitabilitatea Grupului BT a fost de 120,8 milioane lei în primul trimestru din 2025. Din profitul Grupului BT, cel al băncii reprezintă 86%, și anume 756 milioane de lei. Profitul băncii include doar o lună de venituri (martie 2025) aferent portofoliului OTP Bank România (in valoare de 65 milioane lei). Astfel, profitul Băncii Transilvania nu include venituri de 138 milioane lei, înregistrate de OTP Bank România în ianuarie și februarie 2025.
„BT continuă creșterea accelerată a activității operaționale și ritmul susținut în atragerea de clienți noi, consolidându-ne astfel poziția pe piață. Dincolo de câștigul trecut și prezent din tranzacția cu OTP Bank România, fuziunea ne aduce sinergii și oportunități semnificative pentru viitor, chiar dacă pe termen scurt a impactat rezultatul trimestrial – atât prin faptul că nu include decât o lună de venituri, cât și prin cheltuielile de integrare. În plus, ritmul bun cu care atragem clienți noi se va reflecta în venituri, în trimestrele următoare. Urmărind trendul din primul trimestru, avem un grad ridicat de siguranță că banca și Grupul BT vor realiza bugetul asumat față de acționari. Pe de altă parte, ne uităm cu atenție la tabloul macroeconomic, așteptăm finalizarea incertitudinilor politice și implementarea reformelor structurale, care să ajute țara să își continue creșterea susținută și să își atingă potențialul. România are o economie mult mai dezvoltată decât în alți ani, ceea ce ne face încrezători că vom trece cu bine peste această perioadă de turbulențe” – declară Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.
*Activitatea Băncii Transilvania din primul trimestru 2025 și din 2024 cuprinde câteva specificități (one off-uri), printre care fuziunea Băncii Transilvania cu OTP Bank România (martie 2025), ceea ce influențează cifrele pe 2025 și diminuează relevanța comparației cu 2024.
Operațiunile băncii au înregistrat o creștere semnificativă: +16% la numărul tranzacțiilor clienților persoane fizice și companii, față de primul trimestru 2024.
În același timp, banca a înregistrat aproximativ 130.000 de clienți noi în primele trei luni ale anului, din care 119.000 sunt persoane fizice, iar aproximativ 12.000 sunt companii, fără a fi luat în calcul numărul de clienți proveniți de la OTP Bank România. BT a ajuns la aproape 4,8 milioane de clienți activi, la 31 martie 2025.
Soldul creditelor brute al băncii înregistrează o creștere de 12,7 miliarde lei, +14,7% față de decembrie 2024 datorită integrării portofoliului OTP Bank România și creșterii volumului împrumuturilor acordate. Depozitele clienţilor băncii au crescut până la 160,1 miliarde lei, +6,2% față de decembrie 2024. Economiile populației reprezintă 104,3 miliarde lei, iar depozitele companiilor sunt de 55,9 miliarde lei.
Primul trimestru a însemnat pentru Grupul BT inclusiv finalizarea a două integrări de bănci, în România și Republica Moldova, prin fuziunea dintre Banca Transilvania și OTP Bank, respectiv a Victoriabank cu BCR Chișinău. Aceste achiziții și integrări au impactat activele Grupului BT, care au ajuns la 206,8 miliarde lei. Activele băncii sunt +6,7% comparativ cu finalul anului trecut și au ajuns la 196,7 miliarde lei.
45% din profitul brut al anului 2024, repartizat în dividende pentru acționari
La finalul lunii martie 2025, Banca Transilvania avea 79% acționariat românesc, peste 67.000 de acționari direcți și peste 8 milioane de acționari indirecți, având în vedere că fondurile de pensii dețin aproximativ 28% din acțiunile băncii. La Adunarea Generală a Acționarilor din aprilie 2025 acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație BT privind distribuirea profitului pe anul 2024 prin acordarea unui dividend brut de 1,73 lei/acțiune, precum și majorarea capitalului social cu 1,7 miliarde lei prin emisiunea a 173 milioane de acțiuni. BT va acorda acționarilor dividende de 1,6 miliarde lei, cu un randament aproximativ de 6%.
Alte detalii financiare:
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul…
Fostul premier Marcel Ciolacu ar putea candida la şefia Consiliului Judeţean Buzău. ''Sunt discuţii ca…
Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…
Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…
Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…
This website uses cookies.
Read More