Update articol:

Profitul net consolidat al Grupului BVB a scăzut cu -7%, în 2020, la 6,26 milioane lei

rezultate bvb 2020

Profitul net consolidat al Grupului BVB a scăzut cu -7%, în 2020, de la 6,72 mil. lei, în 2019, la 6,26 mil. lei, fiind generat, in principal, de segmentul tranzacționare al Grupului, potrivit raportului financiar postat astăzi.

Profitul operațional consolidat al Grupului BVB a urcat cu +44%, de la 3,8 mil. lei la 5,47 mil. lei, ca urmare a avansului veniturilor operaționale cu 21% în timp ce avansul cheltuielilor operaționale a fost de 18%.

Veniturile operaționale consolidate ale Grupului BVB în 12L 2020 au fost de 42,24 mil. lei (12L 2019: 34,96 mil. lei), +21% sau +7,27 mil. lei, creștere influențată de toate segmentele de activitate ale Grupului:
➢ Veniturile din segmentul de tranzacționare (BVB), au crescut cu 35%, +6.98 mil. lei (de la 19,68 mil. lei la 26,66 mil. lei) ca urmare a creșterii valorilor tranzacționate pe piața principală acțiuni, atât tranzacții regular cât și oferte.
➢ Veniturile aferente segmentului post-tranzacționare (DC) au crescut cu 7% (de la 14,97. lei la 15,97 mil. lei) ca urmare a creșterii veniturilor din menținerea calității de custode în sistemul DC, dar și a creșterii veniturilor din decontare, influențate de creșterea valorilor tranzacționate la BVB, veniturile aferente segmentului registru (DC) au crescut de asemenea, cu 9%, de la 4,66 mil. lei la 5,09 mil. lei, în principal datorita înregistrării unor venituri de tip „one-off”
➢ Veniturile din tranzacționare – BVB individual*, au crescut cu 39%,+5,97 mil. lei (de la 14,44 mil. lei la 20,11 mil. lei) în principal ca urmare a avansului veniturilor aferente tranzacționării pe piața principală acțiuni atât tranzacții regular cât și oferte
➢ Veniturile DC individual*, au crescut cu 7%,+1 mil. lei în 12L 2020 comparativ cu 12L 2019, de la 14,97 mil. lei la 15,97 mil. lei, ca urmare a creșterii veniturilor din menținerea calității de custode în sistemul DC, a veniturilor din decontare și a veniturilor aferente segmentului registru
➢ CCP.RO Bucharest nu a inregistrat venituri operationale.

➢ Cheltuielile operaționale consolidate au crecut cu +18%, respectiv 5,6 mil lei, de la 31,16 mil. lei la 36,76 mil. lei în principal ca urmare a avansului cheltuielilor de personal cu 3,31 mil. lei, pe fondul înregistrării a 1,21 mil. lei cheltuieli de personal ale noii filiale CCP.RO ( 0,03 mil. lei in 2019) si a avansului cheltuielilor cu salariile, ca urmare a aplicării Politicii de Remunerare la nivelul Grupului BVB , a cheltuielilor cu serviciile prestate de terți cu 1,94 mil. lei, în principal cheltuieli cu consultanța aferente procesului de autorizare a CCP.RO, precum si a altor cheltuieli operaționale cu 0,35 mil. lei, cheltuieli suplimentare realizate in contextul pandemic actual, atât in zona de IT cat si in cea de prevenire a răspândirii virusului SARS COV2.

Perspective pentru primul trimestru al anului 2021

În contextul unei așteptate reveniri macroeconomice este așteptată o evoluție solidă a piețelor de capital și un interes ridicat pentru produsele listate pe platformele BVB, se arată în raportul citat. Interesul pentru finanțări prin piața alternativă a BVB, piața Aero, pentru companiile mici și mijlocii accelerează. Numărul companiilor care se află în diferite etape ale procesului de finanțare sau care și-au manifestat aceasta intenție fiind cel mai ridicat de la debutul pieței Aero. Sunt așteptate posibile modificări legislative în privința listărilor companiilor de stat care să îmbunătățească vizibilitatea asupra acestor operațiuni.

Proiecte semnificative ale BVB vor fi lansate in T1 2020: noul portal Made in Romania adresat antreprenorilor locali și proiectul de promovare a emitenților prin îmbunătățirea analizei fundamentale.

BVB | Știri BVB

AETA SA (ELGS) (30/07/2025)

Lansare Productie Serie Wave Bin Prima Europubela cu Evacuare Complet Ranforsata

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (30/07/2025)

Publicarea Regulilor Fondului actualizate

S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. (TGN) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

IMPACT DEVELOPER & CONTRACTOR S.A. (IMP) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (30/07/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S1 2025