Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzProfitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania a fost de 2,98 miliarde lei, în 2023 cu 20% mai mare decât în 2022, din care cel al bancii, de 2,49 miliarde lei, cu 14% mai mult comparativ cu 2022, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.
“Am accelerat creșterea Grupului Banca Transilvania în 2023, mizând, ca și până acum, pe volume mari. Finanțarea companiilor și a populației, creșterea activității operaționale și atragerea de noi clienți au fost motoarele băncii anul trecut, ceea ce generează economii de scară și eficiență crescută și ne permite să oferim clienților condiții din ce în ce mai bune, din toate punctele de vedere. Suntem aici să susținem în continuare dezvoltarea economiei, să contribuim la prosperitatea oamenilor și la creșterea incluziunii financiare. Profitabilitatea băncii ne ajută să ducem mai departe planurile pe care le avem, să urmărim creșterea Grupului BT pe toate segmentele pe care suntem activi, dar și să ne dezvoltăm pe altele noi”, declară Horia Ciorcilă, Președintele Consiliului de Administrație, BT.
Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul anului trecut la 169,2 miliarde lei. Creditele au crescut până la 75,6 miliarde lei, iar depozitele clienților au ajuns la 138,1 miliarde lei.
Profitul operațional al băncii a crescut la 3.501,7 milioane lei, 29,8% mai mare față de 2022. Eficienţa operaţională BT, reflectată de raportul cost/venit, s-a îmbunătățit, ajungând la 45,6% datorită bunei gestionări a costurilor şi eficientizării activității prin digitalizarea proceselor.
Linii de business, evoluție în 2023
Rata expunerilor neperformante este de 1,98% la 31 decembrie 2023, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 203%. La decembrie 2023, ROE a depășit media sistemului bancar de 20,4%, ajungând la 24,4% la nivel individual. Solvabilitatea BT cu profit inclus este de 23,58%, iar fără profitul aferent semestrului II din 2023, este de 21,61%.
Din 2023, banca este evaluată de două agenții internaționale de rating, Moody’s și Fitch. În contextul în care, în România și Uniunea Europeană, cerințele de capital sunt tot mai stricte, acreditările acestora susțin eforturile BT de a menține un cost cât mai bun al capitalului.
Grupul Banca Transilvania și-a continuat consolidarea
Banca Transilvania a semnat cu OTP Group, în februarie a.c., acordul pentru achiziția OTP Bank România și a subsidiarelor ei din România. Finalizarea tranzacției este estimată în câteva luni, după primirea aprobărilor autorităților, iar prețul total al tranzacției care urmează să fie plătit de BT este de 347,5 milioane de euro. OTP Bank România are 2,64% cotă de piață, peste 440.000 de clienți, 1.800 de angajați și aproape 100 de sucursale.
Victoriabank, bancă din Republica Moldova, parte a Grupului BT, a finalizat achiziționarea BCR Chișinău în ianuarie a.c.
Idea::Broker de Asigurare, companie achiziționată de BT Leasing de la Idea::Leasing în 2023, a devenit BT Broker de Asigurare, în februarie a.c.. Grupul Banca Transilvania are planuri ambițioase în ceea ce privește acest segment, începând cu acest an.
Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…
Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…
Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…
Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…
This website uses cookies.
Read More
View Comments