Banci

Profitul net consolidat al Grupului Financiar BT este de 4,7 miliarde lei, în 2024, din care profitul net al băncii este de 3,5 miliarde lei

  • Profitul operațional al băncii a crescut la 4,5 miliarde lei, +28,3% față de 2023

Profitul net consolidat al Grupului Financiar BT este de 4,7 miliarde lei, din care profitul net al băncii este de 3,5 miliarde lei, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București. Subsidiarele și participațiile de capital au contribuit cu aproximativ 384,6 milioane lei la profitabilitatea Grupului BT. Câștigul din achiziții a contribuit cu 815,7 milioane lei la profitul net al Grupului BT. Timp de cinci luni, până la 31 decembrie 2024, societățile achiziționate de la OTP Group au contribuit cu un profit de 58,1 milioane lei la rezultatele Grupului Banca Transilvania

“2024 a fost încă un an în care banca și subsidiarele sale au crescut semnificativ peste media pieței în ceea ce privește finanțările, operațiunile și tranzacțiile clienților. De asemenea, am crescut anvergură Grupului BT prin mai multe achiziții și integrări în banking și în domenii complementare precum leasing, pensii și asset management. Rămânem optimiști privind viitorul, dar și prudenți în față unui mediu volatil, cu multiple provocări pe plan intern și internațional. Continuăm să investim prin banca și prin Grupul BT în tehnologie, inovație și produse pentru a avea o eficientă cât mai mare și a finanța susținut economia românească”, declara Horia Ciorcilă, Președintele Consiliului de Administrație, Banca Transilvania.

Activele Grupului Financiar BT au ajuns la finalul anului trecut la 207 miliarde lei, +22,4% față de 31 decembrie 2023. Contribuția integrării OTP Bank România la creșterea activelor a fost de aproximativ 9,6 puncte procentuale.

Profitul operațional al băncii a crescut la 4,5 miliarde lei, +28,3% față de 2023, pe fondul creșterii activității operaționale a băncii. Eficienta operațională BT, reflectată de raportul cost/venit, s-a îmbunătățit și a ajuns la 45,4% datorită bunei gestionări a costurilor și eficientizării activității prin digitalizarea proceselor.

Creditele și creanțele din leasing financiar nete la nivel de Grup BT au crescut cu 27,5%, până la 96,4 miliarde lei, iar depozitele clienților au ajuns la 167,8 miliarde lei, +21,6% față de sfârșitul anului 2023.

Performanță liniilor de business în 2024:

Peste 66.000 companii și 530.000 persoane fizice au ales să lucreze cu Banca Transilvania. BT a ajuns la aproape 4,6 milioane de clienți la finalul anului trecut, din care 4,1 milioane sunt retail și peste 480.000 sunt companii.

Banca a finanțat companii cu 26,6 miliarde lei și persoane fizice cu 8,8 miliarde lei. Sumele noi acordate clienților Micro și IMM sunt cu 2 miliarde lei mai mari comparativ cu 2023. Banca a fost partener în programele garantate de stat IMM Invest Plus și Creditul Fermierului, cu finanțări de peste 3,5 miliarde lei.

Peste 300.000 de credite au fost acordate de banca, +9,4% în 2024 față de 2023. Dintre acestea, 135.000 sunt credite de consum.

Soldul creditelor brute la nivel de banca este +13,5%, din care o creștere semnificativă, cu 17,5%, este soldul creditelor pentru companii. Volumul creditelor pentru populație este cu 7,9% mai mare.

Peste 15.000 de persoane și-au cumpărat locuințe cu ajutorul BT, suma acordată fiind de aproximativ 4,5 miliarde lei. Soldul creditelor ipotecare/imobiliare este de 19,3 miliarde lei, +3,2% față de decembrie 2023, reprezentând 22% din portofoliul de credite.

Numărul de carduri a ajuns la 7 milioane, incluzând cardurile BT emise pentru clienții OTP Bank România, iar tranzacțiile realizate cu carduri au crescut cu 23% față de 2023.

Numărul plăților cu telefonul este +36%, iar volumul transferurilor din BT Pay, +54%, în comparație cu 2023.

Rata expunerilor neperformante (EBA) este de 2,07% la 31 decembrie 2024, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 206%. În decembrie 2024, ROE a atins 27,0% la nivel individual, depășind media sistemului bancar de 18,4%. Rată solvabilității BT, încorporând în fondurile proprii profitul net interimar pentru primul semestru al anului 2024, este de 23,54%.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

4 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

4 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

6 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

6 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

7 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More