Burse/Investitii

Profitul Transelectrica, în urcare cu 51%, la 98 milioane de lei

Transelectrica (TEL) a înregistrat un profit net de 98 milioane de lei, în primele nouă luni ale anului, în urcare cu 51% față de perioada similară a anului trecut, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

Veniturile totale au fost 599 milioane de lei, în scădere cu 11%, pe fondul unor venituri din serviciul de transport de 265 milioane de lei și a unor venituri din servicii de sistem de 154 milioane de lei.

Potrivit companiei, veniturile din serviciul de transport au înregistrat o creștere cu suma de 21.275.083, în perioada 01 iulie – 30 septembrie 2018 comparativ cu perioada 01 iulie – 30 septembrie 2017, determinată atât de creșterea cantității de energie electrică livrată consumatorilor cu 1,46%, cât și de majorarea tarifului mediu aprobat de ANRE pentru aceste servicii, începând cu 01 iulie 2018 .

Cheltuielile totale ale companiei, la 30 septembrie, erau de 418 milioane de lei, în scădere cu 19%.

Statul român deține 58,69% din Transelectrica, în timp ce Dedeman are 6,14%.

Compania a convocat acționarii, pe 14 decembrie, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Pe ordinea de zi, se află distribuirea/ redistribuirea sumelor înregistrate în conturile “rezultat reportat” și/sau “alte rezerve”, la fel ca la Transgaz.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

32 de minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

o oră ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

o oră ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

o oră ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

o oră ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More