Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzProgramele şi acţiunile de educaţie financiară derulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), de la declararea Zilei Educaţiei Financiare şi până în prezent (11 aprilie 2022 – 11 aprilie 2023), au avut o audienţă de aproximativ 100.000 de persoane, conform unui comunicat remis, marţi.
“Activitatea din ultimul an a avut în vedere diversificarea acţiunilor şi programelor de educaţie financiară, inclusiv în mediul online, dar şi abordarea unor grupuri ţintă vulnerabile din punct de vedere al educaţiei financiare. Personalizarea acţiunilor şi programelor de educaţie financiară a fost realizată în funcţie de grupurile ţintă, având în vedere nevoile de cunoaştere, nivelul cunoştinţelor generale, canalele şi modalitatea de comunicare specifice fiecărei categorii de audienţă etc.”, se menţionează în comunicat.
Marţi, lectorii ASF sunt prezenţi în şapte centre de plasament din Constanţa, Iaşi, Cluj şi judeţul Ilfov, unde se află tineri instituţionalizaţi, pentru a susţine cursuri de educaţie financiară, în cadrul programului Start4Life, lansat anul trecut cu ocazia Zilei Educaţiei Financiare.
Programul ASF a fost special conceput pentru copiii şi tinerii instituţionalizaţi, o categorie vulnerabilă, care la vârsta de 18 ani ies din sistemul de asistenţă socială, dar nu au cunoştinţele necesare care să îi ajute în gestionarea raţională a bugetului personal. În acest context, educaţia financiară reprezintă o componentă importantă pentru incluziunea financiară a acestor tineri şi pentru bunăstarea lor viitoare. Programul este conceput să funcţioneze pentru atingerea mai multor obiective, pe termen lung, atât pentru acoperirea nevoilor de educaţie financiară ale diferitelor generaţii de copii şi tineri, cât şi pentru asigurarea unui sistem continuu de educaţie şi sprijin. Acesta se va desfăşura într-o abordare recurentă, pentru o bună însuşire a noţiunilor transmise.
Până în prezent, ASF a realizat 26 de acţiuni educaţionale la care au participat 614 copii şi tineri aflaţi în mai multe centre de plasament din judeţele Braşov, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Satu Mare, Sibiu şi Teleorman.
Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More