Categories: Fără categorie

Programul “Noua casă” va avea garanții de 1,5  miliarde de lei în anul 2022 (MFP)

Ministerul Finanțelor propune alocarea unui plafon al garanțiilor de 1,5 miliarde lei care pot fi emise în anul 2022, iar în acest sens modifică și completează Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului “Prima casă”, potrivit unui comunicat.

De asemenea, se propune încheierea de polițe de asigurare împotriva tuturor riscurilor potrivit normelor interne proprii ale finanțatorilor, pe toată durata finanțării garantate la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu mai puțin decât valoarea de piață a locuinței, urmând ca această prevedere să se aplice tuturor creditelor garantate în cadrul Programului, pentru polițele de asigurare încheiate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri de guvern.

Programul „Noua Casă” este un program guvernamental destinat persoanelor fizice, care facilitează achiziția unui imobil cu destinația de locuință, prin intermediul contractării de credite garantate de stat.

“Noua casă” 2022 se acordă în lei, pentru achiziția unei singure locuințe, iar valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 Euro – pentru locuințe al căror preț este de maxim 70.000 Euro, avansul solicitat fiind de 5% și 119.000 Euro – pentru locuințe al căror preț este de maxim 140.000 Euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.

De la lansarea Programului în anul 2009 până la finele lunii decembrie 2021, au fost acordate 321.073 garanţii și promisiuni de garantare în valoare totală de 29,90 miliarde lei.

În 2021 au fost acordate 11.858 garanţii în valoare totală de 1,52 mld. lei și 3.779 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,55 miliarde lei, din care, din plafonul anului 2021, au fost acordate 9.275 contracte de garantare în valoare totală de 1,18 mld. lei și 3.566 promisiuni de garantare, în valoare totală de 0,52 miliarde lei.

Articole recente

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, peste un miliard lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,045 miliarde lei la bănci, prin două emisiuni de…

2 ore ago

Salt Bank actualizează pachetul business: clienții beneficiază acum de zero costuri și 1% cashback

Salt Bank actualizează pachetul business: clienții beneficiază acum de zero costuri și 1% cashback. Este…

3 ore ago

Rezervele valutare ale BNR au crescut la 65,188 miliarde euro, în august

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) totalizau 65,188 miliarde de euro la finele…

3 ore ago

Exim Banca Românească extinde până la finalul lunii septembrie oferta de economisire pentru persoanele fizice

Exim Banca Românească extinde până la finalul lunii septembrie oferta de economisire care permite persoanelor…

3 ore ago

Câciu, despre posibilitatea creşterii din nou a TVA: Exclude PSD din orice discuţii

Deputatul PSD Adrian Câciu a declarat, luni, că PSD nu este de acord cu o…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More