Politica

Proiect PNL: Preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni de mandat, la alegerile parlamentare

Parlamentarii PNL Daniel Fenechiu şi Gabriel Andronache au depus, miercuri, la Parlament, propunerea legislativă prin care preşedintele României poate candida, în ultimele 3 luni ale mandatului, ca independent pe listele unui partid sau alianţă la alegerile parlamentare.

Proiectul modifică, în acest sens, articolul 52 din legea privind alegerea Senatului şi Camerei Deputaţilor.

“Preşedintele României, în funcţie de data alegerii Camerei Deputaţilor şi Senatului, dacă se află în ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, a unei alianţe politice sau a unei alianţe electorale pentru obţinerea unui mandat de senator sau de deputat. În cazul în care este ales senator sau deputat, preşedintele României este obligat, după validare, să opteze între calitatea de senator sau deputat şi cea de preşedinte”, prevede proiectul, potrivit Agerpres.

Iniţiatorii arată, în expunerea de motive a proiectului, că articolul 52 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente este reglementată interdicţia expresă pentru un independent de a candida pe listele unui partid sau alianţe politice ori electorale.

“Dispoziţia legală instituie la modul absolut această interdicţie, deşi există cel puţin o situaţie care, nereglementată, constituie o veritabilă încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv a dreptului constituţional de a fi ales prevăzut de art.37 din Constituţie. Situaţia care este necesară a fi reglementată în procedură de urgenţă este situaţia Preşedintelui României, aflat în exercitarea mandatului, care nu are dreptul de a candida la alegerile generale în cazul în care alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor se desfăşoară în acelaşi an cu data la care ajunge la termen mandatul de preşedinte pe care îl exercită”, arată aceştia.

De asemenea, iniţiatorii mai menţionează că necesitatea modificării legislative rezultă şi din “jurisprudenţa Curţii Constituţionale care a consacrat obligaţia reglementării situaţiei care constituie obiectul de reglementare al prezentei propuneri legislative”.

Potrivit acestora, “soluţia legislativă nu este o noutate în dreptul pozitiv românesc, fiind normă în vigoare în perioada 2004 – 2008 ( art.5 alin.7 din Legea nr.373/2004)”.

“Soluţia legislativă îşi justifică urgenţa deoarece suntem în situaţia în care unor cetăţeni le este interzis dreptul de a fi aleşi, deşi îndeplinesc toate condiţiile constituţionale şi legale de a exercita acest drept. Soluţia legislativă respectă recomandările Comisiei de la Veneţia, deoarece este în favoarea lărgirii conţinutului dreptului de a fi ales, ci nu restrânge acest drept electoral fundamental. Precizăm că măsurile propuse prin prezentul act normativ nu sunt de natură a afecta drepturile electorale, în înţelesul stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României (de exemplu Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 1189/2008, nr. 1248/2008, nr. 1221/2008 şi nr. 47/2018), respectiv Codul de bune practici în materie electorală, şi nici nu îngreunează organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Prezenta iniţiativă legislativă nu are un impact asupra bugetului de stat”, mai precizează cei doi iniţiatori în expunerea de motive.

Iniţiatorii au solicitat procedură de urgenţă în dezbaterea şi adoptarea actului normativ.

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului şi apoi a Camerei Deputaţilor, care este for decizional. 

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

o oră ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

o oră ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

o oră ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

o oră ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More